CEDO condamnă Spania pentru că nu a asigurat un proces echitabil separatiștilor basci

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi că Spania a condamnat penal fără a le asigura un proces echitabil unor separatişti basci, printre care şi fostul purtător de cuvânt al Batasuna, Arnaldo Otegi, relatează AFP și Agerpres.

Reclamanţii au denunţat o lipsă de imparţialitate a judecătorilor spanioli care i-au condamnat, în 2011, pentru infracţiuni în legătură cu organizaţia separatistă armată ETA. „Temeri obiectiv justificate”, potrivit CEDO, care observă în verdictul său că aceiaşi judecători au decis anterior o condamnare care a fost apoi anulată de Curtea supremă spaniolă pentru atingere adusă imparţialităţii.

„Nimeni nu ne va da înapoi cei şase ani de închisoare”, a declarat Otegi în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Parlamentul European de la Bruxelles, reamintind că şi-a pierdut mama în timpul detenţiei. „Nu am avut niciun proces corect, niciun tribunal imparţial”, a adăugat el.

Arnaldo Otegi, de 60 de ani, fost purtător de cuvânt al Batasuna, a mai fost condamnat în 2010 la doi ani de închisoare pentru apologia terorismului.

În timp procesului, Otegi, fost membru ETA, a refuzat să răspundă la o întrebare a preşedintei tribunalului, Angela Murillo, privind violenţa organizaţiei armate. „Condamnaţi violenţa ETA?”, a întrebat magistrata. „Nu voi răspunde”, a replicat acuzatul.

Curtea supremă spaniolă a anulat verdictul împotriva lui Otegi în 2011, estimând că preşedintei tribunalului i-a lipsit imparţialitatea. În acelaşi an, Otegi şi alţi separatişti basci au fost condamnaţi în penal pentru infracţiuni în legătură cu ETA de completul de judecători care a pronunţat condamnarea sa pentru apologia terorismului.

După ce şi-au epuizat căile de atac în Spania, reclamanţii s-au îndreptat spre CEDO în 2015, estimând că au fost privaţi de dreptul la un proces echitabil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare