Cearta lui Erdogan cu Trump: Un pastor și F-35

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic şi sincer dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de ţara sa, a transmis duminică televiziunea Haberturk, preluată de AFP şi Reuters și citată de Agerpres.

Turcia ar putea solicita un arbitraj internaţional dacă Statele Unite blochează vânzarea de avioane de luptă F-35 pentru forţele aeriene turce, a afirmat preşedintele.

Erdogan a susţinut că nu va ceda ameninţărilor preşedintelui SUA, Donald Trump, cu sancţiuni împotriva Turciei în cazul în care autorităţile de la Ankara nu îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson. Pe de altă parte, Erdogan a dezvăluit că Turcia a cerut ajutorul Statelor Unite pentru repatrierea cetăţeanului turc Ebru Ozkan, închis în Israel.

Brunson a fost mutat săptămâna aceasta din închisoare în arest la domiciliu, după un an şi nouă luni de detenţie. El a lucrat în Turcia 20 de ani înainte de a fi acuzat că a sprijinit grupul care a organizat puciul eşuat din 2016 şi că susţine Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Pastorul respinge aceste acuzaţii, în urma cărora ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare. Situaţia sa a fost discutată sâmbătă de secretarul de stat american, Mike Pompeo, cu ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare