Home Analize Cearta lui Charles cu stilourile

Cearta lui Charles cu stilourile

0

Regele Charles al Marii Britanii şi-a manifestat marţi frustrarea cauzată de un stilou defect în timpul ceremoniei de semnare a unor documente în Irlanda de Nord, pentru a doua oară în ultimele zile când suveranul pare vizibil iritat în timpul unor astfel de protocoale, informează Reuters conform Agerpres.

Charles, aflat în vizită în Irlanda de Nord ca parte dintr-un turneu prin Regatul Unit în perioada de doliu pentru mama sa, regina Elisabeta a II-a, a fost întâmpinat de aplauzele mulţimii şi de discursuri de bun venit, după care şi-a exprimat angajamentul faţă de această regiune.

La scurt timp, în timp ce semna în cartea de oaspeţi în faţa camerelor de filmare la castelul Hillsborough de lângă Belfast, Charles şi-a exprimat frustrarea când stiloul pe care l-a folosit i-a pătat mâna de cerneală.

”Dumnezeule, nu-mi place (stiloul) ăsta!”, a spus Charles ridicându-se şi înmânându-i stiloul soţiei sale, regina consoartă Camilla.

”Ia uite, se întinde peste tot”, a spus Camilla când Charles îşi ştergea degetele.

”Mă enervează la culme… de fiecare dată”, a spus Charles în timp ce se îndepărta.

Înainte să fie proclamat rege, un fost asistent a declarat pentru Reuters că Charles poate fi amuzant, dar şi irascibil şi pretenţios.

Sâmbătă, cu prilejul semnării unor documente în Londra, Charles le-a făcut iritat semne asistenţilor să-l ajute întrucât îl incomoda un suport pentru stilou.

Marţi, la completarea documentelor, a scris de asemenea data greştit după care s-a consultat cu un asistent care i-a spus că este 13 septembrie, nu 12 septembrie.

Ad

Exit mobile version