spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCea mai mare sinagogă din Europa de Est la Sighet

Cea mai mare sinagogă din Europa de Est la Sighet

-

Construcţia celei mai mari sinagogi din Europa de Est în municipiul Sighetu Marmaţiei este o lecţie despre memorie, solidaritate, respect faţă de înaintaşi, unitate în credinţă, este de părere viceprimarul Daniela Oniţa Ivaşcu.

- Reclama -

„Azi la Sighetu-Marmaţiei, o lecţie despre memorie, solidaritate, respect faţă de înaintaşi, unitate în credinţă! Aceste gânduri mi-au trecut prin minte când am păşit pentru prima dată zilele acestea în sinagoga din Sighet. Cea mai mare sinagogă construită după al doilea război mondial în Europa Centrală şi de Est a fost inaugurată azi la Sighet în prezenţa a sute de evrei hasidici din New York. Rabinul şef Aaron Teitelbaum, aflat în top 100 miliardari ai lumii a ales să construiască sinagoga în România pentru că bunicul său s-a născut în Sighet.Lucrările la construcţia care cuprinde noua sinagogă, o şcoală iudaică, bucătărie, kosher, sală de mese, şi sală de rugăciune , au început în 2017 şi au fost suportate în mare parte din fondurile comunităţii hasidice din New York”, a scris Daniela Oniţa Ivaşcu vineri într-o postare pe Facebook.

- Advertisement -

Potrivit acesteia, în cursul ceremoniei, în sinagogă a fost depusă şi cartea sfântă a evreilor.

„Tot astăzi, cartea sfântă a evreilor, Tora a fost depusă în sinagogă. Personal mă bucură faptul că s-a reuşit realizarea acestui proiect în oraşul nostru, deoarece cu siguranţă va aduce beneficii economice, culturale şi turistice. Respectul meu, tuturor celor care nu îşi uită rădăcinile, îşi respectă istoria şi credinţa”, a mai menţionat Daniela Oniţa Ivaşcu.

- Advertisement -

Până la deportarea din anii ’40, în Sighetu Marmaţiei, comunitatea evreiască număra peste 30.000 de persoane. Cei care s-au reîntors din lagărele naziste au emigrat în perioada comunistă în Statele Unite, Canada, Australia şi în ţări europene.

Atât în municipiul Sighetu Marmaţiei, cât şi în alte sate şi comune din judeţul Maramureş au fost conservate numeroase cimitire evreieşti care anual sunt vizitat de rudele cele înmormântaţi.

La inaugurarea noi sinagogi din Sighetu Marmaţiei au participat peste 200 de evrei hasidici din Statele Unite, Europa şi numeroşi rabini. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img