Revista Science: Eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 de la Pfizer, Moderna şi Janssen scade cu trecerea timpului

Eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 de la Pfizer, Moderna şi Janssen scade cu trecerea timpului: un studiu publicat de revista Science arată că protecţia celor trei seruri împotriva infecţiei a scăzut în medie de la 87,9% la 48,1 %, între februarie şi octombrie 2021, relatează EFE vineri.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 780.000 de persoane din SUA, arată că cea mai mare pierdere a eficienţei a fost pentru vaccinul de la Janssen (Johnson & Johnson), a cărui protecţie împotriva infecţiei cu COVID-19 a scăzut, de la 86,4 % în martie, la 13,1 %, în septembrie anul acesta.

Vaccinul cel mai rezistent în timp a fost cel de la Moderna cu o scădere de la 89,2% la 58 %, în timp ce serul de la Pfizer/BioNTech a scăzut de la 86,9% la 43,3%, între februarie şi 1 octombrie anul acesta.

Potrivit autorilor, studiul este primul care compară rata de protecţie în scădere a vaccinurilor disponibile pentru majoritatea americanilor şi care informează despre rata de mortalitate după infecţie.

Semnat de cercetători de la Institutul Naţional de Sănătate Publică din SUA, Centrul Medical de Probleme ale Veteranilor şi Centrul de Ştiinţe ale Sănătăţii al Universităţii din Texas, studiul a analizat infecţia cu COVID-19 după vaccinare a 780.225 de persoane.

Perioada de analiză coincide cu apariţia şi prevalenţa variantei Delta în SUA şi arată că, în pofida vârstei şi a eligibilităţii tipului de vaccin, Delta a fost determinantă în această perioadă de infectare, potrivit experţilor.

Experţii notează totodată că, indiferent de serul ales, vaccinarea a protejat împotriva decesului celor inoculaţi.

Avantajele vaccinării împotriva decesului au fost mai mari pentru cei de peste 65 ani şi „semnificative” pentru cei care au depăşit această vârstă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare