Autoritățile albaneze kosovare din Pristina vor solicita aderarea la UE pe 15 decembrie, aceasta fiind o încălcare a normelor și acordurilor UE încheiate anterior, inclusiv la Washington, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.
„Pristina va aplica oficial pentru aderarea la UE pe 15 decembrie, cu mare pompa la Bruxelles”, a spus Vucic adresându-se cetățenilor sâmbătă.
„Acesta este un eveniment foarte neplăcut pentru noi, o încălcare directă a Acordului de la Washington, un indicator că ei nu vor să respecte acordurile la care au ajuns în timpul administrației republicane (SUA ) și le pot încălca așa cum doresc. Cred că acesta este un decizie proastă”, a spus liderul sârb.
El a adăugat că va trimite o scrisoare liderilor celor cinci țări UE care nu recunosc independența Kosovo: Grecia, Spania ,Cipru, Slovacia și România.
Kosovo a anunțat că va cere și intrarea în NATO.