Home Dezvaluiri Ce urmează în procesul lui Dragnea

Ce urmează în procesul lui Dragnea

0

Avocatul Olguţei Şefu, Adrian Toni Neacşu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenţionează luni să ceară amânarea procesului preşedintelui PSD Liviu Dragnea, având în vedere că motivul principal de apel este reprezentat chiar de completurile specializate pe care CCR ar trebui să se pronunţe.

„Luni sunt deschise toate variantele, având în vedere că instanţa ne-a anunţat că acesta ar putea fi ultimul termen în sensul că se încheie cercetarea judecătorească în apel, este posibil absolut orice.

De exemplu, este posibil să ni se dea cuvântul pe fond şi anume să ne judecăm, cum după cum foarte bine este posibil să ni se acorde un termen solicitat de avocaţi pentru orice alte probleme care pot fi invocate.

Eu, personal, având în vedere că motivul principal de apel formulat pentru clienta mea îl reprezintă chiar această problemă a completelor specializate, deci eu, personal, consider că Înalta Curte nu ar trebui să se pronunţe pe acest motiv de apel înainte să fie soluţionat conflictul juridic de natură constituţională, sens în care într-adevăr intenţionez să spun lucrul ăsta şi să solicit acordarea unui termen ulterior datei la care CCR a rămas în pronunţare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Adrian Toni Neacşu, cel care a reprezentat-o în proces pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi care este acum apărătorul Olguţei Şefu, inculpată în dosar.

Ad

Exit mobile version