Ce știe Orbán Viktor? „Războiul vamal este „o chestiune tactică” și se va încheia în câteva luni”

Războiul vamal este „o chestiune tactică” și se va încheia în câteva luni – a subliniat vineri premierul ungar, Viktor Orbán, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, Ungaria” (Jó reggelt, Magyarország!), difuzată de Radio Kossuth din Budapesta.

Viktor Orbán a amintit că președintele american, Donald Trump, a declarat înainte de alegeri că va remodela comerțul mondial și va îmbunătăți poziția Americii față de toate țările. În special față de țările în care consideră că SUA pierde teren. În cele din urmă, americanii vor ajunge la un acord cu fiecare în parte și va apărea un nou echilibru, o nouă situație. Acest proces va dura o lună sau două. Nu văd acest lucru ca pe ceva ce ne va însoți pentru mult timp, a adăugat Viktor Orbán.

Premierul ungar a precizat că războiul vamal se va transforma în curând într-o pace vamală, deoarece, odată ce acordurile vor fi puse în aplicare, nu vom mai vorbi despre un război vamal, ci despre o pace vamală. Acest lucru este, de asemenea, în interesul Ungariei.

„În schimb, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va rămâne aici cu noi, va fi pe agenda noastră pentru mulţi ani, iar dacă nu ne vom apăra de aceasta, va rămâne cu noi pentru decenii de acum înainte și ne va distruge. Prin urmare, astăzi atenția și energia noastră ar trebui să se concentreze pe aderarea Ucrainei la UE și ar trebui să lăsăm problema războiului vamal în seama experților”, a declarat Viktor Orbán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare