Senatorul Gabriela Horga: Educația financiară este crucială pentru viața cetățenilor. Îi ajută pe oameni să își gestioneze mai bine veniturile, să economisească, să evite capcanele financiare, să facă investiții

Educația financiară este crucială pentru viața cetățenilor. Îi ajută pe oameni să își gestioneze mai bine veniturile, să economisească, să evite capcanele financiare, să facă investiții, afirmă senatorul PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

CE MAI SUSȚINE GABRIELA HORGA:

ℹ Pe 11 aprilie marcăm Ziua Educației Financiare, o inițiativă legislativă pe care am lansat-o cu gândul la toți românii care merită mai mult sprijin și cunoștințe despre bani și a fost aprobată de Parlament în mandatul meu trecut de deputat. Mă bucur ca această lege ne-a făcut ca astăzi să conștientizăm în societate importanța educației financiare, să se discute despre această nevoie și să avem pentru acest scop din ce în ce mai multe acțiuni, evenimente, dar și antreprenori implicați.

ℹ Anul trecut, în calitate de vicepreședinte pentru piața de capital al Autorității pentru Supraveghere Financiară, m-am implicat în organizarea mai multor evenimente prin care i-am ajutat pe oameni să înțeleagă mai bine cum funcționează investițiile la bursa românească, în companiile românești sau în fondurile de investiții.

ℹ Educația financiară trebuie să ajungă la toți cetățenii: tineri, adulți, antreprenori. Este cheia unor decizii mai bune despre bani, economii, investiții și planificarea viitorului.

ℹ Educația financiară trebuie să înceapă încă de pe băncile școlii. La fel cum ne dorim ca tinerii să aibă o carieră, o viață de familie, este firesc să ne dorim ca ei să învețe să își protejeze economiile, să identifice și să evite capcanele financiare, să gestioneze riscurile și să facă alegeri financiare înțelepte.

ℹ Un cetățean educat financiar este un investitor mai sofisticat, cu potențial de a aloca resurse financiare către piețele de capital, sprijinind consolidarea economiei românești.

ℹ Oamenii educați din punct de vedere financiar au șanse mai mari să evite să devină victime ale fraudelor financiare.

ℹ Un cetățean care înțelege mecanismele financiare poate evalua corect promisiunile din campaniile electorale.

ℹ Educația financiară înseamnă libertate, încredere și un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Articole relationate

    Categorii populare