Home Dezvaluiri Ce prevede proiectul privind grațierea

Ce prevede proiectul privind grațierea

0

Ministerul Justitiei a publicat pe site proiectul ordonantei de urgenta pentru gratierea unor persoane.

Citeste aici Proiectul de OUG pentru gratiere

Potrivit proiectului de OUG, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, cu exceptia recidivistilor si a celor care au savarsit o serie de infractiuni cu violenta, infractiuni sexuale, infractiuni de coruptie (vezi lista completa in documentul atasat).

De asemenea, se graţiază în parte cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani. De asemenea, se gratiaza cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din  pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;

In nota de fundamentare, Ministerul Justitiei arata ca „prezenta ordonaţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranței naționale, infracțiuni de corupție, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă”.

„Necesitatea promovării ordonanței de urgență este determinată, pe de o parte, de iminența aplicării unor sancțiuni de către CEDO, iar, pe de altă parte, de condițiile deosebit de grele și degradante în care sunt obligațe să trăiasca persoanele condamnate la pedeapsa închisorii”, scrie in nota de fundamentare.
In aceeasi nota de fundamentare se arata ca „potrivit datelor oficiale, opt închisori din România au un grad de ocupare mai mare de 200%, iar indicele mediu de ocupare este 157,7%”. Ministerul Justitiei justifica necesitatea gratierii si prin faptul ca exista inchisori construite între anii 1851-1896, aflate într-o stare avansată de uzură.

Ministerul Justitiei prezinta si o motivatie financiara, spunand ca o eventuala condamnare împotriva Romaniei pentru condiții de detenție și supraaglomerarea din închisori ar avea un „impact bugetar calculat la nivelul Ministerului Justiției, în varianta optimistă, de 80 milioane Euro/an”.

Ministerul Justitiei prezinta și recomandările formulate de The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or degrading Treatment or Punishment (CTP) si sustine ca acesta „arată că investiția în infrastructura penitenciară nu reprezintă o soluție, ci pedepsele complementare și acțiunile care vizează reeducarea persoanelor condamnate, reprezintă calea de succes pentru o societate care dorește să se reformeze cu adevărat”.

Ad

Exit mobile version