Home Analize Ce pregateste Nicolae?

Ce pregateste Nicolae?

0

Fostul principe Nicolae susţine că declaraţia sa din august 2015 referitoare la acceptul retragerii titlului nu a fost scrisă de el, a fost obligat să o accepte şi a refuzat să o semneze şi că nu există niciun acord semnat privind plecarea sa definitivă din România. Mai mult, el susţine că sprijinul financiar oferit de Casa Regală nu era de fapt un ajutor, ci preţul pentru exilul, tăcerea şi îndepărtarea sa, lucruri de care Regele Mihai, „el însuşi un exilat”, ar fi străin.

„Urmăresc de două săptămâni cu uimire, dar şi cu tristeţe, declaraţiile şi informaţiile date presei de către persoane care au mai multă sau mai puţină legătură cu ceea ce înseamnă, în prezent, Casa Regală a României. Cele scrise mai jos sunt detalii încă neştiute, pe care am ales să le păstrez cu mine din respect pentru bunicul meu şi pentru condiţia precară de sănătate în care s-a aflat şi se află în ultima vreme. Acum, tot din respect pentru bunicul meu, Regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute. Majoritatea informaţiilor lansate către presă, în ultima vreme, de aceste persoane, au ajuns să lezeze nedrept şi crud imaginea bunicului meu şi ceea ce reprezintă el pentru istoria acestui popor. Oamenii au dreptul să fie informaţi şi să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă, pornind de la starea de sănătate a regelui”, îşi începe fostul principe Nicolae comunicatul de presă.

El susţine că în august 2015 a fost obligat să accepte retragerea titlului şi că a refuzat să semneze declaraţia.

„Declaraţia mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez şi până la acest moment este nesemnată. Nu a existat vreodată nici vreo înţelegere şi nici vreun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România şi condiţia de a nu mă mai întoarce. Nu aş fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel”, continuă fostul principe.

El spune că a revenit în România în noiembrie 2015 pentru a rezolva situaţia referitoare la presupusul său copil, situaţie rămasă încă nerezolvată, neexistând nicio dovadă medicală care să susţină acuzaţiile mamei sale.

„Modestul sprijin oferit de Casa Regală din care tocmai fusesem exclus mi-a fost oferit pentru a mă descurca câteva luni în situaţia în care eram nevoit să îmi readun viaţa într-o altă ţară. Din păcate, realizez acum că mi se oferiseră acei bani din cu totul alt motiv. Nu erau un ajutor, ci preţul oferit pentru exilul, tăcerea şi îndepărtarea mea”, continuă fostul principe Nicolae.

El mai afirmă că după îndepărtarea sa din Casa Regală şi-a mai văzut bunicul o singură dată, la Aubonne, în 2015, la ziua de naştere a bunicii lui, iar atunci a vorbit cu regele Mihai despre pasiunile loc comune, iar acesta l-a întrebat cum îi este în România şi ce proiecte mai are acolo. „În acel moment am înţeles că regele nici măcar nu ştia că am fost nevoit să părăsesc ţara. A fost o discuţie privată, între mine şi bunicul meu. S-a avut grijă să fie ultima”, spune el.

Fostul principe mai susţine că după ce a informat-o pe mătuşa sa Margareta că a ajuns la Bucureşti pentru a rezolva mai multe probleme personale, inclusiv cea a presupusului copil, invitând-o să se întâlnească, a primit un e-mal în care era acuzat că nesocoteşte „o aşa-zisă dorinţă a regelui”, iar drept urmare Casa Regală i-a sistat ajutorul financiar.

„Ulterior, am primit o scrisoare de la rege, redactată la calculator, în rândurile căreia nu l-am regăsit deloc pe bunicul meu. Mi se comunica rece că îmi este interzis ca de la acel moment să trăiesc sau să munesc în România. Cunoscându-l bine, am convingerea că bunicul meu, Regele Mihai, el însuşi un exilat, nu mi-ar fi cerut să părăsesc definitiv România”, mai spune Nicolae Medforth-Mills.

De asemenea, el acuză Casa Regală pentru faptul că nu furnizează informaţii despre starea de sănătate a regelui Mihai.

„În Elveţia, medicilor nu li se permite să dezvăluie în mod public dosarul medical, familia pacientului însă poate. Cu atât mai mult dacă ar dori să clarifice speculaţiile despre starea de sănătate a bunicului meu şi dacă el a avut sau nu o implicare în îndepărtarea mea de lângă familie şi Casa Regală. Dar probabil că tocmai din această cauză sunt preferate, în locul unei informări corecte cu dovezi palpabile, doar incertitudinea, ambiguitatea şi agresivitatea”, încheie fostul principe Nicolae

Scandalul între Casa Regală şi Nicolae Medforth-Mills a izbucnit în urmă cu aproape două săptămâni, când fostul principe a fost acuzat de tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa acestuia din Elveţia, unde a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane. Fostul principe Nicolae a transmis atunci că nu înţelege „agresivitatea” Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.

O zi mai târziu, mama fostului principe, Principesa Elena, s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele fiului său şi a apreciat că, prin comportamentul său acesta „a nesocotit intimitatea, suferinţa şi demnitatea” fostului suveran. Ea susţinea că Regele Mihai i-a reproşat într-o scrisoare lui Nicolae că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitate „presuspusului său copil, o fetiţă de doi ani”, ceea ce este „o lipsă de responsabilitate inacceptabilă”. Fostul principe Nicolae s-a declarat la rândul său dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum şi a mamei sale, apreciind că ar fi nobil ca într-un astfel de moment să toţi să dea dovadă de respect şi să treacă „peste cine ştie ce ambiţii personale”.

Casa Regală a anunţat în 6 noiembrie că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi că acesta prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se deja la reşedinţa privată din Elveţia. Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, consemna că regele Mihai a fost împărtăşit de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

Miercuri, şeful Casei Regale, Andrew Popper, a declarat la TVR că starea regelui Mihai este foarte precară, dar pentru moment s-a stabilizat, iar medicii îşi concentrează eforturile pentru a-l menţine fără dureri. El a precizat că regele „are momente în care este conştient, are şi momente în care este mai puţin conştient”.

Ad

Exit mobile version