spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Ce mesaje trebuie să transmită pesediştii la televizor

Un document intern al PSD arată directivele pe care comunicatorii partidului trebuie să le respecte în ieşirile publice, iar printre ideile principale se află încercarea statului paralel de a prelua partidul, înlăturarea lui Liviu Dragnea şi un PSD care este sub asediu.

Potrivit unor surse politice din interiorul PSD citate de Mediafax, documentul a fost primit de către comunicatori, iar acesta conţine directive clare despre ce trebuie să spună aceştia în ieşirile publice.

„Unghiul principal: PSD se află sub asediul statului paralel. După victoria PSD în alegerile parlamentare, am asistat la continuarea unui scenariu mai vechi de folosire a PSD în interesul sistemului cu scopul de a captura statul. În România au avut loc alegeri democratice, a avut loc o campanie electorală, un partid a câştigat alegerile, o coaliţie a câştigat guvernarea, iar ţara e condusă acum de un individ din Timişoara, care s-a încuiat pe dinăuntru în Guvern şi insultă democraţia, electoratul, legile ţării”, se arăta în documentul intern.

Acelaşi act arată că PSD se confruntă cu o acţiune politică ilegală la care participă forţe din afara PSD şi din interiorul structurilor de putere paralelă.

„Prin instrumentarea unui nou dosar penal, sistemul a blocat posibilitatea preşedintelui PSD de a ocupa funcţia de prim-ministru. Propunerea de premier a PSD a fost respinsă (Sevil Shhaideh), apoi a fost acceptată o altă propunere, care s-a dovedit a fi cea preferată de sistem. E vorba de Sorin Grindeanu”.

Totodată, se vorbeşte despre strategia în trei paşi: atacarea liderului, blocarea actului de guvernare, crearea unui pol alternativ de putere în PSD.

„Victor Ponta este adevăratul responsabil pentru eşecul USL şi, aşa cum a rupt USL, acum doreşte să rupă PSD, totul în interesul sistemului. Liviu Dragnea este omul care a închis relaţiile PSD cu Gabriel Oprea şi care a dorit o separare a politicului de servicii. (…) În acest moment, Victor Ponta este un Gabriel Oprea pentru Sorin Grindeanu. Echipa Ponta – Grindeanu pun la cale, cu sprijinul oamenilor din servicii, un nou UNPR, un nou partid balama care să facă jocurile în Parlament. Partidele se nasc din alegeri, nu în unităţi militare„, se mai arată în documentul intern.

Se vorbeşte şi despre ancheta parlamentară în privinţa SIPA, dar şi despre activitatea comisiei SRI. „Statul paralel s-a speriat şi acţionează acum prin conservele Ponta şi Grindeanu în direcţia îndepărtării prin forţă, nedemocratic şi ilegal a PSD de la guvernare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare