Home coronavirus Ce lockdown urmează? Ce a decis reprezentantul OMS în Letonia, țară din...

Ce lockdown urmează? Ce a decis reprezentantul OMS în Letonia, țară din care a venit în România

0

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că miercuri vor fi anunțate restricții din cauza epidemiei de coronavirus. În România a venit din Letonia reprezentantul special al Organizației Mondiale a Sănătății și probabil măsurile vor fi asemănătoare, dar cu precizarea că Letonia are o rată de vaccinare 54%, mult mai mare ca în România.

Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a anunţat un lockdown în perioada 21 octombrie – 15 noiembrie pentru a încerca să încetinească creşterea ritmului infectării, transmite AFP conform Agerpres.

Doar 54% din adulţii letoni sunt complet vaccinaţi, mult sub media UE de 74%, arată datele europene.

„Trebuie să-mi cer scuze faţă de cei deja vaccinaţi”, a spus Karins, anunţând că magazinele, restaurantele, şcolile şi instituţiile de divertisment vor fi închise. Rămân deschise doar serviciile esenţiale, fiind de asemenea impusă interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, între orele 20:00 şi 05:00.

Va fi permisă continuarea activităţilor cu participarea în persoană în domenii precum construcţiile, sectorul manufacturier şi serviciile esenţiale.

Unul dintre cele două mari spitale din Riga a început să instaleze paturi improvizate pentru pacienţii cu COVID-19 în atrium său pentru a face faţă afluxului de pacienţi, potrivit informaţiilor furnizate de postul naţional de radio.

Ad

Exit mobile version