CE INVESTIȚII CONTINUĂ ÎN MEHEDINȚI, DIN BUGETUL JUDEȚULUI, ÎN 2021

0

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean, convocată astăzi, de președintele Aladin Georgescu, a fost aprobat bugetul județului pentru anul 2021, dar și lista de investiții. 

“Banii veniți de la bugetul de stat nu se compară nici cu bugetul anului trecut și, cu atât mai mult, nu se pot ridica la nivelul bugetului din anul 2019, care a fost unul foarte generos! Suntem obligați să ne descurcăm cu ceea ce avem și în același timp, să continuăm investițiile în sănătate și infrastructură.

În aceste condiții, investițiile pe care noi le-am gândit pe parcursul anilor trecuți și pentru care am atras fonduri europene chiar din anul 2018, sunt investiții care se derulează pe o perioadă lungă de timp și am alocat bani în bugetul de anul acesta pentru contribuțiile proprii și cheltuielile neeligibile. Mă refer aici la cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, cel care cuprinde modernizarea/reabilitarea a 112 kilometri drumuri județene, proiect aflat în stadiu avansat de implementare, dar și la reabilitarea și modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean și a secțiilor exterioare. Continuă aceste investiții, la fel ca toate investițiile începute pe proiectele retrospective și pentru reabilitarea/modernizarea DJ 670 Malovăț – Marga.

Ca și investiții noi, avem proiectul pentru elaborarea documentației tehnice în vederea reabilitării a 47 km drumuri județene: Jiana – Scăpău, Pătulele – Nicolae Bălcescu și Obîrșia de Câmp – Dîrvari. Este un proiect pentru care atragem fonduri europene.

Pe de altă parte, am alocat fonduri pentru continuarea lucrărilor de amenajarea a secțiilor de istorie, etnografie și artă populară din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, dar și pentru restaurarea Piciorului Podului lui Traian.

Nu în ultimul rând, pentru Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, am alocat fonduri pentru anumite lucrări de reabilitare a unor centre din subordine. 

Proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi au fost votate în unanimitate și le mulțumesc colegilor consilieri din cadrul celor patru formațiuni politice din Consiliu, care și-au arătat susținerea!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.