Home highlight Ce grad ai tu, Marian Munteanu?

Ce grad ai tu, Marian Munteanu?

0

De când mi l-a băgat Coja în casă, ca să mă toarne la Securitate că am literatură legionară. Adică asta era cu doi ani înainte de căderea lui Ceauşescu. Şi, după vreo câteva convorbiri de mare provocare, i-am spus: Marian, hai să fim cinstiţi! Ce grad ai tu, să-ţi spun ce grad am eu! Omul a rămas absolut stupefiat (…). Cu două săptămâni înainte de căderea lui Ceauşescu, mă întâlnesc cu Marian pe stradă, speriat: Domnule, m-au prins ăia şi nu ştiau că sunt al lor, au trebuit să vină băieţii de pe partea ailaltă sa mă scape… Pe urmă i-a publicat Măgureanu angajamentul şi cifra”. (Dan Zamfirescu, despre Marian Munteanu, în “Adevărul literar şi artistic”, nr. din 9 mai 1993)

În contextul în care, în al doisprezecelea ceas, conducerea PNL a decis să solicite CNSAS lămuriri despre dosarul lui Marian Munteanu, reamintim că în mass-media au apărut, de mult timp, informaţii despre legăturile acestuia cu Securitatea, scrie b1.ro.

Citatul de mai sus este o mărturisire tranşantă, care a apărut încă din 1993, în publicaţia “Adevărul literar şi artistic”. Este vorba de un interviu cu Dan Zamfirescu, în care acesta face referire la Marian Munteanu. Materialul a apărut în numărul din 9 mai al acelui an, fiind realizat de jurnaliştii C. Stănescu şi Lelia Munteanu.

CITIȚI ȘI:Liderul 21 Decembrie: Marian Munteanu a primit bani pentru turnătoriile la Securitate

De altfel, Lelia Munteanu, actualmente la publicaţia Gândul, a rememorat recent acel interviu. “Habar nu mai am cum a apărut în convorbirea noastră numele lui Marian Munteanu. În economia lungii discuţii fusese, fără îndoială, un subiect marginal. Cred însă că întemeiase deja “Mişcarea pentru România” şi, probabil, l-am întrebat pe Zamfirescu când l-a cunoscut. Răspunsul său excesiv, tipic pentru verva veninoasă a intervievatului, face astăzi  înconjurul netului”, a scris aceasta într-un material  publicat în Gândul.

Dan Zamfirescu este un fost ofiţer de Securitate înainte de 1990, un pasionat cărturar, bun cunoscător al istoriei şi istoriei religiei. El a intrat în 2002 în PRM, pe listele căruia a ajuns şi deputat, în 2004. În 2013 a fost ales eurodeputat, beneficiind de retragerea lui George Becali.

Declaraţiile sale din 1993 despre Marian Munteanu au făcut, într-adevăr, oculul internetului, fiind citate atât de publicaţiile centrale, cât şi de site-uri legionare, unde este amintită activitatea fostului lider al studenţilor, Marian Munteanu. Numai conducerea PNL pare să nu fi aflat de aceste declaraţii, sau cel puţin să fi aflat foarte târziu, având în vedere că abia miercuri au decis să solicite o poziţie oficială a CNSAS în acest caz.

De menţionat că chiar dacă CNSAS va prezenta, în timp util (până la expirarea termenului de depunere a candidaturilor la alegerile locale), documente privind colaborarea lui Marian Munteanu cu Securitatea, o decizie finală de turnător şi de colaborator al Securităţii nu se poate da decât de instanţă, pe baza unui proces de lungă durată.

Ad

Exit mobile version