Home Dezvaluiri Ce face turnătorul familiei Cocoș, Alinei Bica și Elenei Udrea

Ce face turnătorul familiei Cocoș, Alinei Bica și Elenei Udrea

0

Stelian Gheorghe, samsarul imobiliar din cauza căruia au ajuns după gratii Elena Udrea, fosta şefă DIICOT Alina Bica, Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, are probleme în afaceri, scrie Replica de Constanșa. Stelu este în libertate și mai trece uneori pe la DNA să mai toarne pe unul, pe altul. În rest se ocupă de afaceri, unde are probleme.Firmele sale au datorii totale de peste 20 milioane de euro, iar cea prin care ridică un hotel în Mamaia este şi executată silit de ANAF.

Steda Beach SRL, firma deţinută de Stelian Gheorghe, de 40 de ani, alături de mama sa, Maria Gheorghe, de 64 de ani, şi-a completat în noiembrie 2014 obiectul de activitate cu intermedieri în comerţul cu material lemnos şi de construcţii, comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice, comerţ cu ridicata al materialelor lemnoase, materialelor de construcţii şi a echipamentelor sanitare şi de încălzire, comerţ articole de fierărie, sticlă şi vopsit, comerţ pe internet şi comerţ cu amănuntul în afara magazinelor. Modificările decise de Stelu în cazul Steda Beach, publicate în Monitorul Oficial de pe 18 martie a.c., par să încerce revigorarea unei societăţi comerciale cu o situaţie financiară disperată. Firma care construieşte un hotel în staţiunea Mamaia a raportat cifră de afaceri 0 şi pierderi de 12.298.261 lei, precum şi datorii de 35.529.203 lei, cu 19 angajaţi, mai scrie Replica. Steda Beach SRL a fost înfiinţată în ianuarie 2012 şi are ca domeniu principal de activitate hoteluri, completat în mai 2012 cu baruri, spălarea şi curăţarea textilelor, coafură şi activităţi de întreţinere corporală. În mai 2012, pe când ministru al Turismului era Eduard Hellvig, actualul şef SRI, firma samsarului Stelu încheia un contract de colaborare cu societatea de stat Litoral SA, pe baza unei decizii AGA din aprilie 2012, când era ministru Cristian Petrescu. Înţelegere ciudată, dat fiind faptul că Steda Beach nu era atunci, în mod oficial, proprietara hotelului Mamaia, vândut în octombrie 2011 cu 2,48 milioane de euro unei persoane fizice, Silviu Iordache. Steda Energy Holding SRL, rebotezată Rahmaninov by Steda, pe care Stelu o controlează alături de tatăl său, Iulian Stelu, de 65 de ani, dar şi de tostul tenisman Dinu Pescariu, cel care a băgat-o pe Elena Udrea după gratii, a raportat pentru 2013 cifră de afaceri 0. Firma are ca domeniu de activitate lucrările de construcţii şi, fiind inactivă, n-are decât pierderi şi datorii nesemnificative. Nu la fel se poate spune în cazul Steda Residence SRL, altă firmă de construcţii, la care Stelu este unic asociat şi administrator: cifră de afaceri de 1.669.208 lei şi pierderi de 5.895.427 lei, cu 98 de angajaţi, la care se adaugă datorii uriaşe, de 50.903.214 lei.

Toate firmele Steda au sediile pe Kiseleff, cea mai bună zonă a Bucureştiului, în superba vilă renovată de la numărul 16. Stelu a cumpărat în iunie 2012 una din cele mai mari şi mai frumoase vile RAAPPS din ţară, de 365 metri pătraţi construită la sol şi 515,47 metri pătraţi suprafaţă construită desfăşurată, precum şi terenul aferent 2.695 metri pătraţi, de pe Kiseleff nr. 16, cu 5 milioane de euro.

Ad

Exit mobile version