Primarul PSD al Ploieştiului, Iulian Bădescu, reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, are două locuinţe şi două terenuri în Bucureşti, dar şi credite bancare de peste 254.000 de euro, el deţinând, de asemenea, şi o firmă care are ca obiect activităţi de publicitate.
Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, are, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din iunie 2014, două case şi două terenuri în Bucureşti, este acţionar unic la SC Bipress SRL şi este asociat la alte trei firme.
Potrivit declaraţiei de avere postate în iunie 2014, Iulian Bădescu are, împreună cu soţia sa, două terenuri intravilane achiziţionate în 2006 şi 2008, în suprafaţă de 51,09 de metri pătraţi, respectiv 428,08 metri pătraţi. De asemenea, el are un apartament de 85,3 metri pătraţi, achiziţionat în 2006, şi o casă de 126,68 de metri pătraţi, cumpărată în 2008, ambele fiind în Bucureşti.
Primarul mai menţionează în declaraţia de avere bijuterii, tablouri şi ceasuri în valoare de 9.700 de euro, achiziţionate în perioada 1995 – 2013.În declaraţia de avere mai apar un cont curent de 65.200 lei, două depozite de 32.500 lei şi de 11.500 euro şi trei conturi curente ale soţiei, în care sunt peste 17.000 de lei şi peste 7.000 de euro.
De asemenea, primarul are şi datorii, respectiv trei credite bancare ipotecare contractate în anii 2006, 2007 şi 2008, toate scadente în 2038, a căror valoare totală este de peste 254.000 de euro.
Primarul Bădescu este asociat unic al Bipress SRL, care are ca obiect activităţi de publicitate, şi declară un împrumut acordat în nume personal în cuantum de 292.800 către această firmă.
Iulian Bădescu deţine, de asemenea, acţiuni la SC Cerbu SA Sinaia, SC Anton ART şi SC AMKOVAL System, în aceste societăţi nefiind acţionar principal.
Primarul Ploieştiului are drept unic venit pentru anul fiscal precedent salariul de 52.293 de lei anual. El mai declară şi venituri din salariul soţiei, de la Bipress SRL, şi 6.600 de euro dintr-o chirie, dar şi dividende de 20.000 de lei de la frma Bipress SRL.
Primarul din Ploieşti, Iulian Bădescu, a fost scos cu cătuşe de la DNA Ploieşti, după aproximativ şapte ore de audieri, şi dus în arestul Poliţiei Prahova, la ieşirea din DNA el negând orice implicare şi toate acuzaţiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocaţi echipei Petrolul.
Marţi dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Ploieşti şi la locuinţa primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.
La intrarea în sediul DNA, edilul a catalogat drept „o aberaţie” acuzaţiile care i se aduc, şi anume trafic de influenţă, abuz în serviciu şi luare de mită.
Bădescu a mai spus că presupune că percheziţiile şi chemarea sa la DNA sunt urmare a unui posibil denunţ făcut de patronul Clubului de Fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră.
Primarul a mai susţinut că „toată această poveste se pare că a pornit de la o directoare care a plecat din Primărie, ea fiind cea care a refuzat să semneze documentele”.
„În calitatea ei de director economic, a depus o plângere în primă instanţă pe acest lucru”, a spus primarul.
Bădescu a mai precizat că acest dosar este de mai bine de un an şi şase luni în anchetă la DNA, arătând că a fost chemat de către anchetatori o singură dată să dea declaraţii în calitate de martor.
„Se pare că documentele Curţii de Conturi, vizavi de fostul contract încheiat de domnul Volosevici (n.r. – fostul primar al municipiului Ploieşti Andrei Volosevici), nu sunt luate în calcul, şi sunt luate în calcul astăzi documente care sunt foarte legale din punctul de vedere al tuturor organelor statului”, a mai arătat Bădescu.
Edilul a adăugat că aceste decizii nu au afectat bugetul local, banii au fost alocaţi de Consiliul Local din buget, cu votul unanim al tuturor consilierilor locali.
Iulian Bădescu, lider al PSD Ploieşti şi fost ziarist, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.
În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.
La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.
În luna martie a anului trecut, Asociaţia „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploieşti i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploieşti pentru performanţele competiţionale obţinute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploieşti pe motiv că autorităţile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condiţiile în care între autorităţile locale şi Asociaţia „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociaţia „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploieşti la Tribunalul Prahova.
Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.
În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.
Acţionarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimişi în judecată în decembrie 2014 sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a menţínut arestul preventiv.