Home Analize Ce au pus la cale Rogozin și Dodon la Teheran?

Ce au pus la cale Rogozin și Dodon la Teheran?

0

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut sâmbătă o întâlnire la Teheran cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, discutând măsuri care să prevină deteriorarea relaţiilor dintre Chişinău şi Moscova, potrivit Tass şi Unimedia.info.

Această întâlnire a avut loc în contextul în care Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a declarat persona non grata pe vicepremierul Rusiei. Oficialul rus criticase dur Guvernul de la Chişinău şi Bucureştiul după ce i s-a interzis trecerea prin spaţiul aerian al României pentru a ajunge într-o vizită oficială în Republica Moldova.

„Am avut o întrevedere constructivă cu Dmitri Rogozin, am vorbit despre ultimele evenimente care au avut loc şi despre ce măsuri trebuie să luăm pentru a preveni deteriorarea relaţiilor bilaterale. Am abordat şi situaţia Transnistriei. Voi continua cooperarea cu Dmitri Rogozin, el fiind reprezentantul special al preşedintelui pentru Transnistria şi Moldova.”, a afirmat preşedintele moldovean.

Preşedintele de la Chişinău a criticat decizia autorităţilor moldovene de a-l declara pe Dmitrii Rogozin persona non-grata în Republica Moldova.

”Decizia de a-l declara pe Dmitri Rogozin persona non-grata în Republica Moldova tradează lipsa de dorinţă a Guvernului de la Chişinău de a colabora cu Federaţia Rusă pentru a soluţiona cele mai importante probleme cu care se confruntă agenţii economici şi cetăţenii moldoveni care se află în Rusia. Această poziţie este inacceptabilă, din moment ce 65% dintre cetăţenii Moldovei consideră că Rusia este un stat prieten. I-am îndemnat pe partenerii noştri ruşi să se abţină de la contramăsuri şi sancţiuni. În calitate de preşedinte, voi apăra interesele poporului şi sunt pregătit chiar să blochez proiecte de legi adoptate de Parlament”, a adăugat Dodon.

Ad

Exit mobile version