Turcia, Siria şi Rusia au discutat miercuri, la Moscova, despre posibilitatea de a preda guvernului sirian zonele aflate în prezent sub control turcesc şi de a pune capăt prezenţei forţelor kurde în nord-estul ţării, a declarat joi pentru EFE o sursă siriană conform Agerpres.
Sursa, apropiată procesului şi care a preferat să îşi păstreze anonimatul, a explicat că pe agenda discuţiilor din capitala Rusiei s-a aflat cedarea către Damasc a teritoriilor pe care Turcia le controlează în nordul Siriei în urma a trei ofensive transfrontaliere lansate în 2016, 2018 şi 2019.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a dat asigurări joi că doar „când va fi stabilitate politică şi totul va merge bine în ţară” vor preda aceste zone Siriei. Aceasta a fost prima întâlnire la nivel guvernamental între cele două ţări din 2011.
Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, cel sirian, Ali Mahmoud Abbas, şi omologul lor rus Serghei Şoigu au abordat în reuniunea de miercuri şi predarea punctului de trecere a frontierei Bab al Hawa, care leagă teritoriul Turciei de provincia nord-est siriană Idlib, ultimul bastion al opoziţiei din Siria, conform sursei citate. Aceasta este singura trecere prin care se face aprovizionarea în zonele din Siria controlate de opoziţie, pe care Ankara o susţine.
La Moscova s-a discutat, de asemenea, şi despre eliminarea prezenţei în nord-estul ţării a Forţelor Democratice Siriene (FSD), o alianţă armată condusă de kurzi a cărei componentă principală, Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), este considerată teroristă de către Ankara.