Home Analize Cazul de dopaj care implică și România: SUNTEM ÎNGROZIȚI

Cazul de dopaj care implică și România: SUNTEM ÎNGROZIȚI

0

O anchetă de trei ani în cadrul Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF) a descoperit cazuri suspecte de substituire de probe de urină şi de dubluri ale sportivilor pentru testele antidoping, a anunţat, joi, Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), citată de agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.

Nu mai puţin de 18 halterofili din şase ţări sunt suspectaţi că au manipulat probe prelevate la controalele antidoping, AMA/WADA precizând că probele substituite de urină vor fi trimise la Agenţia Internaţională de Testare.

Agenţia a precizat că a găsit şi probe de folosirea unor dubluri ale sportivilor, care îi înlocuiau pe aceştia la controlul antidoping.

Descoperirile au venit în urma mai multor anchete demarate în 2017 de Agenţia Mondială Antidoping, inclusiv Operaţiunea Arrow (Săgeata), o anchetă sub acoperire pentru a afla practicile înlocuirii probelor de urină la punctul de colectare.

Ancheta a mai avut şi alte ramuri, Operaţiunea Outreach, care a avut ca obiect acuzaţiile că un membru de vază al IWF a fost plătit pentru a proteja sportivii ruşi de a fi depistaţi pozitiv, iar Operaţiunea Heir (Moştenirea), a verificat acuzaţiile de dopaj organizat şi o schemă de protecţie din halterele din România.

Investigaţiile din Operaţiunea Heir au dus la suspendarea Laboratorului de control doping de la Bucureşti, pe 27 noiembrie 2017. În septembrie 2017, AMA/WADA şi-a finalist partea sa de anchetă legată de laboratorul de la Bucureşti, concluzionând că că staff-ul acestuia au falsificat rezultatelor unor teste antidoping efectuate de sportivi români. Principalii vizaţi de investigaţia AMA/WADA au fost directorul Laboratorului, Valentin Pop, şi fosta directoare adjunctă Mirela Zorio, ambii destituiţi din funcţii în 2017. AMA/WADA a ridicat, cu data de 4 aprilie 2019, suspendarea acreditării Laboratorului de Control Doping din România.

IWF, care a avut trei preşedinţi în cursul săptămânii trecute, nu a oferit niciun comentariu legat de anchetă.

‘AMA/WADA este îngrozită de ce a descoperit ancheta Departamentului său de informaţii”, a afirmat preşedintele agenţiei, polonezul Witold Banka.

”De prea mult timp, halterofilii curaţi au avut de a face cu o cultură înrădăcinată a dopingului în sport, în care domnia fricii a asigurat că adevărul rămâne ascuns, iar cei care vor să facă lucruri corecte sunt izolaţi”, a mai spus Banka.

O anchetă independentă în cadrul IWF, condusă la începutul anului de profesorul canadian în drept Richard McLaren, a găsit dovezi ale unei corupţii răspândite în toate ramurile federaţiei internaţionale de haltere, inclusiv dopaj ascuns, cu amenzi plătite direct fostului preşedinte, ungurul Tamas Ajan.

Ad

Exit mobile version