Home Analize Catalonia vrea mediere internațională în conflictul cu Spania

Catalonia vrea mediere internațională în conflictul cu Spania

0

Liderul executivului regional catalan, Carles Puigdemont, a cerut luni retragerea tuturor forțelor de ordine desfășurate de Madrid în Catalonia, a doua zi după violențele care au marcat desfășurarea referendumului privind autodeterminarea, interzis de Curtea Constituțională a Spaniei, relatează AFP.

Într-o conferință de presă desfășurată la Barcelona, Puigdemont a apreciat că este ‘indispensabilă’ o mediere internațională în criza care opune Madridul și Catalonia.

”Avem nevoie de prezența unei terțe părți, care trebuie să fie internațională pentru a fi eficientă”, a declarat liderul catalan, care și-a exprimat dorința de instaurare a unui ‘climat mai detensionat’.

Duminică, imaginile unei intervenții brutale a forțelor de ordine împotriva catalanilor care refuzau să părăsească centrele de vot și care manifestau au făcut înconjurul rețelelor sociale și al posturilor de televiziune. Desfășurate în masă de puterea centrală pentru a împiedica referendumul, forțele de ordine au folosit uneori bastoane și gloanțe de cauciuc.

Ad

Exit mobile version