spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Catalonia, primul pas spre ruperea de Spania

Guvernul separatist al provinciei spaniole Catalonia a prezentat luni noua sa Trezorerie, care urmează să colecteze impozitele după eventuala declarare a independenței față de Spania, informează AFP.

„Astăzi implementăm structurile necesare pentru a pregăti Catalonia să facă posibilă voința pe care și-o vor exprima catalanii la referendum”, a declarat Carles Puigdemont, prim-ministrul guvernului catalan, într-o conferință de presă la Barcelona. Separatiștii sunt pregătiți să-și înființeze și propriile servicii de asistență socială și diplomatice, separate de ale Spanie, menționează AFP.

Până acum, fiscul din Catalonia percepea doar 5% din impozitele din provincie, restul fiind încasate direct de administrația centrală. Sub conducerea lui Puigdemont, începând din 2016, Trezoreria catalană și-a mărit numărul de angajați de la 321 la aproximativ 800 și are acum 32 de centre, față de patru anterior. Ministerul spaniol de finanțe a avertizat luni că orice contribuabil care plătește impozite unei alte structuri decât cea legală este pasibil de sancțiuni, iar sumele datorate vor fi considerate ca neplătite.

Pe 1 octombrie, autoritățile provinciale conduse de Puigdemont intenționează să desfășoare un referendum privind independența. Parlamentul regional urmează să adopte săptămâna aceasta legea de organizare a consultării populare. Madridul consideră ilegal orice astfel de demers și a anunțat va acționa în justiție pentru a anula actul normativ și îi va pune sub acuzare pe toți cei care vor participa la referendumul interzis de Curtea Constituțională a Spaniei.

Guvernul Spaniei, condus de premierul Mariano Rajoy, nu și-a dezvăluit încă planurile concrete pentru împiedicarea referendumului. Chiar luni, vicepremierul Soraya Saenz a declarat postului de radio Cadena Ser, preluat de AFP, că nu îi va spune lui Puidgemont ce are de gând să facă „pentru a-i retrage urnele”. Ea a afirmat că „sunt prevăzute toate scenariile”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare