COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Gabriel González
Catalania își declară independența iar guvernul de la Madrid apelează la Articolul 155, așa-numita „opțiune nucleară”. Este timpul ca UE să livreze mai mult decât cuvinte de încurajare.
Două trenuri s-au îndreptat unul spre altul cu viteză în Spania și nimeni nu părea să le poată opri. Această imagine a încăpățânării și încrâncenării cu care este abordată criza actuală atât la Madrid, cât și la Barcelona a fost prezentată pe larg în ultimele săptămâni în presa locală și internațională. Acum, trenurile s-au ciocnit din plin. Catalonia și-a proclamat independența, în timp ce Senatul spaniol a aprobat mult discutatul paragraf 155, prin care guvernul regional al Cataloniei este demis iar autonomia regiunii este anulată.
Este fără îndoială o zi istorică pentru Spania, o zi care marchează o diviziune adâncă. De patru ori în istoria acestei regiuni au fost proclamate o „Republică Catalană”, respectiv un „Stat catalan”. Mai întâi în secolul al 17-lea, în timpul răscoalei țăranilor, apoi în timpul primei republici spaniole în 1873, ulterior în timpul celei de-a doua republici spaniole, în preambulul războiului civil spaniol, în 1931 și 1934. În toate aceste patru demersuri amintite, nu a fost vorba de independență totală de Spania, ci de proclamarea unui stat catalan de sine stătător, în cadrul unei Spanii federale. De fiecare dată, „independența” Cataloniei a durat doar câteva zile.
Rajoy, un politician de tinichea
Cu atât mai incredibilă pare deci actuala declarație de independență a Cataloniei! De ce tocmai acum, în anul 2017, în cadrul unei Spanii democrate, în care se respectă statul de drept și în care se garantează drepturi la autonomie care asigură pacea și bunăstarea catalanilor în interiorul UE?
Gabriel Gonzalez, redacția în limba spaniolă a DW
Un răspuns trebuie căutat mai întâi în direcția Madridului. Guvernul conservator de la Madrid, condus de acest politician de tinichea Mariano Rajoy, a dat dovadă de o lipsă crasă de creativitate, împiedicându-se în această criză apelând întruna la paragrafe juridice, fără pic de empatie și diplomație. Rajoy nu s-a ridicat la nivelul funcției sale și a contribuit la criza actuală, prin demersul său din 2010, prin care Curtea Constituțională de la Madrid a anulat autonomia reactualizată stabilită pentru Catalonia în 2006.
O Irlandă de Nord în Mediterana?
Desigur că răspunderea pentru criză revine și Barcelonei. Politicianul catalan Lluis Rabell a avertizat în urmă cu puțin timp, cu referire la referendumul de independență din Scoția: „Să nu adormim visând la Scoția, dar să ne trezim în Irlanda de Nord”. În zilele viitoare se va vedea dacă propaganda populistă va transforma independența unilaterală și ilegală a Cataloniei într-o Irlandă de Nord la Mediterana. Nimeni nu își dorește așa ceva, dar este un scenariu îngrijorător.
Cel târziu acum, și cei mai adormiți politicieni europeni ar trebui să realizeze că aici nu mai este vorba strict de o problemă internă a Spaniei. O nouă formă a „gripei spaniole”, manifestată prin referendumuri de independență, ar putea molipsi și alte state din UE. Uniunea nu se mai poate preface că nu vede nimic, cum a făcut cu Scoția și acum cu Catalonia. UE trebuie să scoată o „trusă medicală” cu care să poată ajuta constructiv la rezolvarea problemelor, atunci când se dovedește, ca în cazul actual al Spaniei, că guvernul central este total depășit de situație.
