Atunci (n.red-alegerile prezidențiale din 2014), noi jubilam şi ei plângeau, aseară a fost invers. Aşa e în politică, aşa e în război, aşa e în viaţă… Cu precizarea că la noi doare mai tare: ei erau trişti după o luptă, noi pentru că nu s-a dat o luptă. Păstrând proporţiile, probabil că ceva similar, deşi cu siguranţă mai intens, trebuie să fi simţit românii atunci când a fost sfârtecată România Mare, în 1940 (n.red-cedarea Basarabiei și Bucovinei), fără să aibă ordinul să tragă un foc de armă, ordin sinucigaş, fără îndoială, dar izbăvitor şi onorabil la scara Istoriei! Cinstit vorbind, majoritatea PSD-ALDE nu putea fi respinsă, dar o scurtă bătălie dreaptă şi perfect constituţională, pentru un alt nume de premier PSD, care să garanteze un minim de profesionalism, era necesară, în modesta mea opinie. Câteva zile în plus de tensiune ar fi fost un cost rezonabil pentru un avantaj pentru ţară, obţinerea unui premier mai calificat, fie el şi pesedist, scrie pe adevarul.ro Cătălin Predoiu, care în 2014 era propunerea de premier al prezidențiabilului Klaus Iohannis.
Dar mai presus de orice, nu voi să arăt cu degetul spre Preşedintele Iohannis pentru că, în diverse feluri şi cu diferite măsuri, toţi, dar absolut toţi cei din dreapta politică trebuie să împărtăşim responsabilitatea acestui fiasco: Guvernul pe mâna unui aventurier politic fără altă viziune decât a Belinelor şi a Teldrumurilor! E consecinţa mai multor greşeli în lanţ care au debutat cu oprirea motoarelor în ianuarie 2015, când conducerea PNL trebuia să accelereze crearea unei majorităţi şi să încerce cu adevărat dărâmarea guvernului Ponta, aceleaşi motoare s-au turat în schimb în direcţia epurărilor interne din PNL, s-a continuat cu îngroparea propriului program de guvernare minuţios elaborat şi democratic votat de forurile partidului – realist, valabil şi astăzi în bună măsură – pentru o listă venetică de partid compusă din 10 propoziţii şi botezată ”Platformă”, eliminarea prin decizie la vârf a unor şefi de organizaţie locală de ispravă, ca să rămână neatinse scaunele unor baroni de drept din alte organizaţii, sacrificarea meritocraţiei pentru „yesmeni” şi „misecuvinişti”, indecizia de la Bucureşti, unde s-au făcut patru nominalizări la Capitală, până când victoria a devenit imposibilă şi tot n-a fost suficient, a mai trebuit să fie şi unii candidaţi sabotaţi, cum a fost la sectorul 1, ca să fie sigur că sunt scoşi complet din jocul de partid şi exemplele ar mai putea continua, mai scrie Predoiu.
