Home Politica Cascadorii Râsului în Guvern: GRINDĂ ȘI ANTICORUPȚIA

Cascadorii Râsului în Guvern: GRINDĂ ȘI ANTICORUPȚIA

0

Am votat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”, aceasta fiind adoptată cu 168 de voturi ”pentru”, 81 ”contra” şi 50 de abţineri.Mai rar au existat în istoria Guvernului României personaje precum acest ministru, devenit celebru în sens negativ prin apelativul „Grindă”, nicidecum prin vreo realizare notabilă pentru români. Aproape fiecare ieşire publică a lui Ion Ștefan seamănă copios cu episoadele din „Cascadorii râsului”, iar faptul că nu poate nici să citească corect de pe o coală de hârtie este o altă bilă neagră pentru el, a afirmat într-o declarație politică deputatul PSD Cristina-Elena Dinu.

Dacă ar fi avut simţul ridicolului şi stimă de sine, „Grindă” nu s-ar fi cocoţat în această funcţie de ministru, ci, recunoscându-şi limitele, ar fi refuzat pur şi simplu postul pentru care nu are nici capacitate, nici expertiză, nici aptitudini.Dar nu pentru agramatismele grosolane şi schimonosirea limbii române trebuie să demisioneze Ion Ștefan, ci deoarece trebuie anchetat pentru fals în acte publice, deoarece astfel şi-a început mandatul ca ministru. Este de neînţeles însă de ce organele abilitate ale statului încă nu s-au sesizat şi nu îl anchetează pe acest personaj de desene animate.Reducerea la maxim a rolului Direcţiei de integritate şi anticorupţie a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin renunţarea la majoritatea angajaţilor, ce aveau ca responsabilităţi implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie în toată administraţia publică din România, intenţia de a disponibiliza mai mult de jumătate din salariaţii instituţiei, nefinalizarea niciunui proiect iniţiat anii trecuţi de guvernarea PSD, angajarea în funcţii publice a zeci de rude, lipsa de viziune, strategie şi programe investiţionale, sunt tot atâtea motive pentru care „Grindă” trebuie să se reîntoarcă la Focşani şi să lase locul unui profesionist. Sau, eventual, îi recomand să se înscrie la Facultatea de…ploieşti şi gaze, aşa cum domnia sa s-a exprimat extrem de plastic, făcându-l probabil invidios şi pe marele Caragiale!, mai afirmă Cristina-Elena Dinu.

Ad

Exit mobile version