Un număr de 53 de spaţii de cazare individuale în unităţile hoteliere şi vilele de pe Domeniul Regal Peleş vor fi puse la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu titlu gratuit, pentru persoanele care vor fi nevoite să stea în carantină.
„Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Familia Regală continuă să fie alături de societate şi de autorităţile statului român pentru a consolida răspunsul ţării noastre la ameninţarea cu noul coronavirus. Ca urmare a instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, Custodele Coroanei şi surorile sale au luat decizia de a pune la dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu titlu gratuit, un număr de 53 de spaţii de cazare individuale în unităţile hoteliere şi vilele de pe Domeniul Regal Peleş, pentru persoanele care vor fi nevoite să stea în carantină”, informează joi Familia Regală