Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a făcut publică o imagine care surprinde mişcări milimetrice ale Palatului Parlamentului şi ale drumurilor din vecinătate. Datele radar culese de sateliţi aflaţi la sute de kilometri altitudine au fost procesate de compania românească ASRC (Advanced Studies and Research Center), informează Agenţia Spaţială Română, citata de Radio France International.
În imagine, punctele albastre indică zone care se ridică, în timp ce punctele roşii zone care se scufundă. Datele radar prezentate provin din observaţii efectuate în perioada 2011-2014. Acestea au fost realizate cu ajutorul Persistent Scatterer Interferometry (PSI), o metodă care poate detecta şi monitoriza mişcări pe suprafeţe întinse cu o precizie foarte mare.