spot_img
sâmbătă, 17 ianuarie, 2026
-2.7 C
București

Casă Albă insistă pentru vizita lui Peloși în Taiwan

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, „are dreptul de a vizita Taiwanul”, a indicat luni Casa Albă, avertizând că Beijingul, iritat, „pare să se poziţioneze” pentru manevre militare în jurul insulei pe care o revendică, notează AFP.

Tensiunile dintre Statele Unite şi China s-au intensificat recent pe tema potenţialei vizite a lui Nancy Pelosi, care nu a fost confirmată, dar este anunţată pentru zilele următoare de presa americană.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor „are dreptul de a vizita Taiwanul”, a afirmat în faţa presei John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru probleme strategice.

El a insistat că „nu există niciun motiv ca Beijingul să facă din această vizită, care nu derogă de la doctrina americană de lungă durată, o formă de criză”.

John Kirby a avertizat, de asemenea, că China „(pare) să se poziţioneze pentru a putea face un nou pas în zilele următoare”, care ar putea „include provocări militare, precum tiruri de rachete în strâmtoarea Taiwan sau în jurul Taiwanului” ori „importante incursiuni aeriene” în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

Unele dintre aceste măsuri s-ar putea conforma „tendinţei îngrijorătoare” a Chinei de a face manevre în jurul insulei, dar altele „ar putea fi la o scară diferită”, a estimat John Kirby care a precizat că ultimele tiruri de rachete chineze în strâmtoarea Taiwan datează din anii 1990.

Nancy Pelosi, a doua în ordinea protocolară pentru succesiunea preşedintelui american după vicepreşedintă, a început luni la Singapore o serie de vizite în Asia.

Mai multe media taiwaneze şi străine au indicat luni că această vizită va avea loc, citând surse anonime. Potrivit Financial Times, Nancy Pelosi ar urma să se întâlnească miercuri la Taipei cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Analiza nr.2 in Institutul Primakov de Relații Internaționale de la Moscova: Deci, unde este îngropat câinele?

    Relațiile internaționale moderne trec prin schimbări rapide. Acest lucru...

    O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU AGRICULTURĂ: Îngrășămintele s-au scumpit cu 30%

    Îngrăşămintele au început să se scumpească încă din prima...

    Trump: Am decis să nu atac Iranul

    Președintele SUA, Donald Trump, insistă că decizia de a...

    Americanii, furioși pe acordul comercial Canada-China

    Canada şi China au anunţat vineri un acord comercial...

    China a suspendat importul de energie electrică din Rusia

    China a suspendat importul de energie electrică din Rusia,...

    De ce celebrul Mobius nu crede in aur

    Fondatorul Mobius Capital Partners, Mark Mobius, a declarat că...

    Trump a amenințat cu tarife vamale țările care se opun planurilor americane pentru Groenlanda

    Președintele american Donald Trump a amenințat cu tarife vamale...

    Articole relationate

    Categorii populare