CARTIERUL SEVERINEAN „WALTER MĂRĂCINEANU”, ÎN PLINĂ MODERNIZARE

0

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a fost astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, să verifice stadiul investițiilor derulate pe strada Walter Mărăcineanu din municipiu. Cei doi lideri ai administrației publice locale s-au arătat mulțumiți de ritmul lucrărilor, spunând că acestea sunt realizate mai mult de jumătate.

Lucrările avansează pe strada Walter Mărăcineanu

Mai mult de jumătate din lucrările pentru aducțiunea de gaze și sistemului de preluare a apelor pluviale sunt realizate, iar în aproximativ două luni vom finaliza inclusiv asfaltarea străzii principale, lucrări similare urmând a fi desfășurate și pe:

✅ Strada Stejarului
✅ Strada Cibinului
✅ Aleea Curcubelului
✅ Strada Mesteacănului
✅ Aleea Baladei
✅ Aleea Mioriței
✅ Aleea Liniștii
✅ Aleea Baladei 2

„Este un cartier în plină dezvoltare al Severinului, unde locuitorii așteptau de aproape 30 de ani să se gândească cineva și la ei și îmi doresc ca această zonă, ca și altele aflate în extindere, să ofere toate utilitățile celor care locuiesc și vor locui aici: alimentare cu apă și gaze naturale, sistem de canalizare, asfalt, rețea de curent electric”, a declarat primarul Marius Screciu.