Cartea modestă a României

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, participă luni la Bruxelles la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE). Potrivit comunicatului oficial, principalele teme de pe agenda de discuţii sunt: situaţia din Venezuela, Iran, R. D. Congo și evoluţiile recente din Fâşia Gaza. Nu e greu de înțeles către ce se va îndrepta atenția. Iranul a devenit un subiect major pentru Franța și Germania care au declanșat o veritabilă campanie menită să creeze o coaliție anti-SUA cu scopul de a contracara eventualele sancțiuni americane. În acest context de maximă tensiune și care antrenează din partea francezilor și germanilor nu doar interese economice majore, ci și sentimentul propriei suveranități, România nu poate juca decât o carte modestă și prudentă. Dacă la Beijing, Angela Merkel s-a limitat la chestiunile economice, la Sankt Petersburg, Emmanuel Macron a ridicat explicit problema suveranității și a gradului de independență pe care îl are țara sa față de Statele Unite. Căci decizia președintelui Trump de a institui sancțiuni maxime împotriva Iranului se răsfrânge și asupra companiilor europene care ar continua să facă afaceri cu iranienii.

Putem fi siguri că ironia situației a fost bine percepută în intimitatea Europei, adică în sânul relațiilor dintre țările mari și cele mici din Uniune. Situația de acum a marilor țări din Europa occidentală, care se văd limitate în aspirațiile lor de voința Americii, seamănă cu aceea a noilor sosite în UE. Bulgaria a fost nevoită să renunțe la un  proiect extrem de avantajos cu Rusia în domeniul gazelor naturale ca urmare a presiunilor UE (gazoductul South Stream), Ungaria suferise din același motiv și a obținut cu greu acceptul Uniunii de a construi cu rușii o centrală nucleară, România fusese dezavuată când căutase să aducă investiții din China șamd. În fine, protestele Poloniei în ce privește noua conductă care va aduce gaz rusesc în Germania prin Marea Nordului (Nord Stream 2) nu au avut nicio urmare. Astăzi ”cei mari” din UE se simt dintr-o dată ca ”cei mici”. Vor ști să tragă concluziile necesare?

În orice caz, nu trebuie să ne mirăm dacă la aceste reuniuni, șefii diplomațiilor din țările Europei Centrale și de Est vor manifesta o secretă maliție în luările lor de cuvânt, cu atât mai mult cu cât cel puțin unii dintre ei își pun astăzi mari speranțe în relația cu SUA. În fine reuniunea de luni, indiferent de modul în care se va desfășura ea, este o excelentă ocazie de a reflecta asupra solidarității europene și a înțelesurilor pe care noțiunea le poate primi, căci ”solidaritatea” cu sens unic tinde să devină o formă de subordonare necondiționată.

Dar totodată a discuta despre Iran, situația din Gaza, Ierusalim și inevitabil relația cu Statele Unite (”Nu e normal ca Statele Unite să fie jandarmul economiei mondiale”, protesta deunăzi ministrul Finanțelor din Franța, Bruno Le Maire) este o excelentă ocazie de gândi despre subiectul suveranității. Emmanuel Macron a clamat suveranitatea Franței ceea ce sună ciudat într-o Europă care și-a propus explicit să limiteze suveranitățile țărilor participante. El a clamat de asemenea superioritatea multilateralismului în relațiile internaționale, dar atunci când a bombardat Siria împreună cu SUA și Marea Britanie, s-a purtat el însuși după logica unilateralismului.

Să mai spunem că între solidaritate și suveranitate există o subtilă relație dialectică? Căci țările aflate în poziții subalterne nu pot manifesta solidaritate, ele pot doar urma niște instrucțiuni care, prin natura lor, sunt lipsite de orice semnificație morală. Numai egalii pot fi solidari între ei. Să-i ameninți, de exemplu, pe unguri și pe polonezi cu sancțiuni pentru că nu primesc cote fixe de refugiați presupune să-i reduci pe aceștia la condiția de executanți, distrugând total înseși condițiile de existență ale solidarității, ca atitudine morală. (În treacăt fie spus România întâi s-a opus cotelor, după care s-a speriat și s-a conformat tacit, dar acest lucru nu înseamnă solidaritate europeană și, pe bună dreptate, cei care evocă subiectul nu laudă România, preferând să o treacă sub tăcere).

Vom vedea cum vor evolua lucrurile pentru că este posibil ca, în anumite privințe, criza intervenită în relația cu SUA și dorința Europei occidentale de a relua dialogul cu Rusia să domolească anumite tensiuni și să apropie anumite puncte de vedere. Pe de altă parte însă devine mai clar că, fără o redefinire a raporturilor în sânul Uniunii, nu va exista niciodată o reală solidaritate europeană.