Cariera academică a premierului desemnat: 11 cursuri în 10 ani

Mihai Tudose a terminat prima facultate la 30 de ani la o universitate privată. După vârsta de 28 de ani a început o goană nebună în care a achiziționat numeroase titluri și diplome. Cel mai strălucitor, titlul de doctor obținut în anul 2010 în domeniul Științelor Militare la Academia Națională de Informații, este suspect de plagiat. Un sfert din lucrare, aproximativ 50 de pagini, este copiat dintr-o altă lucrare de doctorat, susținută în 2009 de comisarul-șef Radu Andriciuc, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, scrie România Liberă. â

La vârsta de 40 de ani începe fulminanta ascensiune educațională și academică a lui Mihai Tudose: face 11 cursuri în zece ani. Există ani de-a dreptul prolifici. În 2006, în timp ce era deputat urmează – în același timp – patru cursuri postuniversitare și un masterat. Unul, la Constanța.

Mihai Tudose a urmat numeroase cursuri de apărare și intelligence: “Curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale”, la Colegiul Superior de Securitate Naţională al SRI, “Curs de specializare pentru cadre de conducere” la “Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate Naţională”, “Curs de specializare postuniversitar” la Colegiul Național de Apărare (toate în 2006), Curs de specializare în „Analiza şi rezolvarea conflictelor armate“ la Georgetown University (2007), Cursuri postuniversitare „Relaţii internaţionale şi integrare europeană”, Institutul Diplomatic Român (2007), deținând chiar și o “Adeverință de certificare pentru profesia didactică – monospecializare” – Universitatea de Apărare (2013).

Acesta și-a recunoscut pasajele copiate în teza de doctorat a lui Tudose. Premierul propus de PSD nu a menționat niciunde că ar fi preluat aceste pasaje, iar polițistul a recunoscut public că Tudose i-a cumpărat teza de doctorat. „Domnul Tudose m-a contactat și i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 și aveam niște probleme financiare, vă aduceți aminte ce au pățit bugetarii, plus că fiul meu dădea bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro”, a spus comisarul-șef.â

Mihai Tudose (născut în 1967) s-a urnit greu pe calea muncii și a educației. El menționează că s-a angajat direct șef de birou senatorial, la vârsta de 25 de ani, funcție pe care a ocupat-o timp de șapte ani. Anterior, Tudose nu menționează să fi avut niciun alt loc de muncă. Tudose se înscrie la Facultatea de Drept – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ (privată) în 1991 pe care o termină la vârsta de 28 de ani.

În domeniul dreptului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ este clasată mediocră, primind calificativul „D”, în condițiile în care „A” este cel mai bun calificativ, iar „E” – cel mai slab.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare