spot_img
miercuri, 31 decembrie, 2025
-4.2 C
București
spot_img

Cardinalul care a sfidat Securitatea

În 5 iunie 1912, în satul Teleac, comuna Gornești, județul Mureș, venea pe lume viitorul cardinal Alexandru Todea. El provenea dintr-o familie de țărani, care avea 16 copii.  Alexandru Todea a fost student al Academiei Teologice Greco-Catolice din Blaj. Mitropolitul Vasile Suciu a remarcat inteligența deosebită a lui Alexandru Todea și a decis să îl trimită la studii în Roma, la Colegiul De Propaganda Fide, transmite RFI în Pagina de Istorie.

EVOCAREA CARDINALULUI TODEA:

Alexandru Todea a studiat acolo Filosofia și Teologia și a decis să devină preot. În 1938, episcopul Iuliu Hossu, cel care avea să devină primul cardinal român din istorie, l-a hirotonit diacon, iar un an mai târziu, episcopul greco-catolic rus, aflat în exil, Alexander Evreinov, l-a hirotonit preot la Roma.

În 1940, Alexandru Todea a obținut doctoratul în Teologie, iar apoi, în același an, s-a întors în țară, la Blaj. A fost numit secretar mitropolitan, iar din 1941, a început să predea, în calitate de profesor al mai multor școli din Blaj, materii precum religia, latina și italiana.

În anul 1945, Alexandru Todea a fost numit protopop al Reghinului. A devenit unul dintre oponenții regimului comunist, astfel că a fost arestat de mai multe ori. În 1948, a reușit să evadeze din arestul Securității din Reghin. A reușit să stea ascuns timp de trei ani și trei luni.

În contextul în care comuniștii au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii titulari au fost arestați, Vaticanul a decis hirotonirea unor episcopi auxiliari, care să preia conducerea clandestină a Bisericii. Unul dintre acești episcopi clandestini a fost Alexandru Todea. A fost hirotonit în secret, în 1950, de către episcopul romano-catolic Iosif Schubert. La ceremonie a asistat o singură persoană: preotul George Guțiu, devenit mai târziu arhiepiscop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Alexandru Todea a primit titlul de episcop de Cesaropolis, însă, în fapt, era auxiliar al episcopului Ioan Suciu, administratorul apostolic al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș. În 1951, Alexandru Todea a fost arestat și trimis în judecată. Procurorul comunist a cerut condamnarea sa la moarte. Însă, Tribunalul Militar București l-a condamnat la muncă silnică pe viață.

Alexandru Todea a fost dus în închisoarea din Sighetu Marmației, unde erau închiși și ceilalți ierarhi catolici. Acolo, a devenit șeful echipei de măturători. Astfel, a avut ocazia să îi ofere dezlegarea de păcate lui Iuliu Maniu, aflat pe patul de moarte.

Alexandru Todea a fost grațiat și eliberat în 1964. S-a întors în Reghin, unde locuința sa s-a transformat într-un loc de pelerinaj. El sfida supravegherea Securității și oficia slujbe la care, uneori, participau mii de persoane.

În 1986, tot clandestin, a fost ales mitropolit al Bisericii Greco-Catolice. După căderea comunismului, alegerea sa a fost recunoscută de statul român. În 1991, Sfântul Ioan-Paul al II-lea i-a oferit titlul de cardinal.

Alexandru Todea a suferit un atac cerebral și a paralizat. De aceea, în 1994, s-a retras din funcția de mitropolit. În scaunul de suferință a primit vizite ale celor care l-au apreciat, de la Regele Mihai I la Papa Ioan-Paul al II-lea. A încetat din viață în 2002 și a fost înmormântat în catedrala din Blaj. Mormântul său se află alături de cel al episcopului Ioan Inocențiu Micu-Klein.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Topul 2025 Flux 24

    Topul 2025 al Flux 24. Premiile sunt onorifice. Pentru...

    Tesla continuă să pice. De ce?

    Vânzările producătorului de mașini electrice Tesla vor scădea în...

    De ce Israelul a inventat Somalilandul

    Recunoașterea Somalilandului de către Israel este 'ilegitimă și inacceptabilă',...

    Yemenul dă foc relației dintre Emirate Arabe și Arabia Saudită și strică jocurile Americii

    Escaladarea tensiunilor dintre Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Papagali penibili ce sunteţi…

    de Adriana Stoicescu, judecător Când avocatul îţi cere un termen...

    Articole relationate

    Categorii populare