Verișoara omului lui Grindă și liberalii din Vrancea pun pe butuci Spitalul Județean din Focșani

Cel de-al doilea aparat de testare Real Time PCR din Vrancea, cumpărat din banii Consiliului Judeţean, zace de o lună în cadrul secţiei de Pneumoftiziologie, ca urmare a dezinteresului, lipsei de implicare și profesionalism dovedită de liberalii care conduc Spitalul Județean și Direcția de Sănătate Publică. Într-un comunicat remis presei, Consiliul Județean avertizează conducerea PNL a celui mai mare spital din județ că în cazul în care proiectul cu finanțare europeană prin care se reabilitează secția TBC nu se va putea realiza conform graficului aprobat de Uniunea Europeană, sumele aferente proiectului vor fi recuperate de la cei care au împiedicat implementarea lui, scrie Monitorul de Vrancea.

„Cel de-al doilea aparat de testare Real Time PCR din Vrancea, cumpărat din banii Consiliului Judeţean, zace de o lună în cadrul secţiei de Pneumoftiziologie, acolo unde a fost uitat de verișoara prefectului PNL căreia nu-i pasă de oameni, deși aceasta din urmă a declarat acum două săptămâni că aparatul ar putea fi funcțional încă de la începutul lunii mai, atunci când spitalul a intrat în posesia acestuia.Avertizăm cu foarte multă seriozitate conducerea PNL a celui mai mare spital din județ că în cazul în care proiectul cu finanțare europeană prin care se reabilitează secția TBC nu se va putea realiza conform graficului aprobat de Uniunea Europeană, vom recupera sumele aferente proiectului de la cei care au împiedicat implementarea lui, în speță doamna manager Codruța Neagu, domnul director economic Liviu Laurențiu Vlad și domnul director medical Gabriel Negoiță. Amintim conducerii Spitalului Județean Vrancea că a fost semnat contractul de lucrări încă din data de 24 aprilie, cu mai mult de o lună în urmă, și că de la acel moment nu s-a făcut niciun demers pentru mutarea secției într-o altă locație conformă, în condițiile în care Ministerul Sănătății deține în județul Vrancea unități spitalicești care pot găzdui temporar această secție“, se arată în comunicat.

Mai mult, administrația județeană atrage atenția conducerii spitalului că au trecut mai mult de 60 de zile de când avea obligația să justifice Consiliului Județean Vrancea cu documentele aferente, fiecare leu cheltuit din banii publici. „Cât privește aparatul de testare PCR o notificăm public pe doamna manager Codruța Neagu, care conduce la acest moment spitalul județean, că fondurile publice se gestionează în limitele clar stabilite de lege și nu se află la cabinetul personal, unde poate să decidă fără restricții dacă pune biroul la geam sau la ușă. Așadar, aparatul vital acestei perioade, achiziționat din banii județului, nu poate fi montat decât în locația pentru care Consiliul Județean Vrancea a alocat fonduri și ca atare, apreciem că îi sunt suficiente 24 de ore ca să identifice o locație în cadrul Spitalului Județean pentru instalarea acestuia. Atragem atenția conducerii spitalului că au trecut mai mult de 60 de zile de când avea obligația să justifice Consiliului Județean Vrancea cu documentele aferente, fiecare leu cheltuit din banii publici. Doamna Codruța Neagu trebuie să știe că pentru a manageria este nevoie să treacă peste autosuficiență și că actul de conducere presupune colaborarea instituțională și asumarea personală a deciziei“, se mai arată în comunicatul remis presei de Consiliul Județean Vrancea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Articole relationate

    Categorii populare