Carantinații din Gornet vor daune de jumătate de milion de euro de la Arafat

Autorităţile comunei Gornet au atacat în instanţă ordinul de carantinare a unui sat al comunei şi îi cer şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, o analiză urgentă a cazurilor din zona respectivă, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis, sâmbătă, de avocatul Bogdan Dumitru, care reprezintă Primăria Gornet, autorităţile îi solicită şefului DSU să declanşeze în regim de urgenţă evaluarea cazurilor de COVID-19 din comună pentru a se stabili cu exactitate dacă la momentul emiterii ordinului de carantinare exista procentul persoanelor infectate peste pragul stabilit de INSP.

În acest sens, sunt invocate „starea de spirit şi moralul scăzut al cetăţenilor comunei”.

De asemenea, autorităţile din Gornet, reprezentate de avocatul Bogdan Dumitru, au introdus în instanţă o acţiune în anulare a ordinului prin care s-a instituit carantina în satul Gornet, acţiunea fiind trimisă Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit documentelor puse la dispoziţia presei de către avocat, autorităţile cer şi obligarea DSU la plata sumei de 500.000 de euro, echivalent în lei, către comuna Gornet cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi, iar cetăţenii comunei nu sunt primiţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar „apostrofaţi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare