Capcana din noul Cod Fiscal: Ce taxe cresc

Aprobarea de către Camera Deputaţilor a Codului Fiscal implică o creştere a taxelor numai asupra ţigaretelor, deşi nivelul de accizare a atins încă din aprilie nivelul prevăzut pentru 2018, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova & Bulgaria, conform Mediafax.

„Dincolo de propunerile surprinzător de liberale, menite să câştige simpatia mediului de afaceri «reducerea TVA de la 24 la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a taxei de 7 eurocenţi la carburanţi» nu putem să nu remarcăm că, în proiectul noului Cod Fiscal, singurele taxe care cresc, sunt, din nou, accizele pentru ţigarete! În proiectul votat ieri în plenul Camerei Deputatilor, nivelul accizei totale creşte în ianuarie 2016 la 447 lei, de la 412 lei, în prezent! Ceea ce înseamnă o creştere neprevăzută de 35 de lei pe mia de ţigarete şi o devansare faţă de prevederile aprobate recent, potrivit cărora acciza la ţigarete urma sa crească, la 1 aprilie 2016, cu rata inflaţiei”, a spus Lazăr, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Gilda Lazăr susţine că în redactarea actuală, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală nu pot fi aplicate.

„Nu se ştie de unde vine amendamentul votat miercuri de Camera Deputaţilor, dacă intenţia a fost compensarea scăderii TVA sau o nouă pedeapsă pentru păcătoşii de serviciu, dar e limpede că textul a fost scris «pe genunchi», şi este imposibil de aplicat în redactarea actuală, deoarece contravine altor prevederi păstrate în Cod fără modificare (referitoare la nivelul accizei şi modalitatea de calcul)”, a adăugat Lazăr.

Oficialul JTI România cere ca prevederile din Codul Fiscal să fie corectate, pentru că altfel impactul asupra pieţei legale a ţigaretelor ar fi foarte mare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Motorina a sărit de 10 lei/l și la OMV

    Motorina a sărit de 10 lei/l și în stațiile...

    În Moldova prețul motorinei crește, iar cantitatea este limitată

    Comisia Națională de Management a Crizelor – care ia...

    APROAPE 35 DE MILIOANE DE LEI PENTRU NOI INVESTIȚII ÎN MEHEDINȚI

    In cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a...

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Articole relationate

    Categorii populare