Home Analize Cangurii de la ZOO Timișoara uciși de câini

Cangurii de la ZOO Timișoara uciși de câini

0

Cei şase canguri de la Grădina Zoo din Timişoara au fost ucişi de patru câini, în noaptea de luni spre marţi, doi dintre aceştia fiind prinşi şi duşi în adăpostul firmei Danyflor. Câînii nu sunt cipați, ceea ce îngreunează găsirea stăpânilor și pedepsirea vinovaților.

„Au intrat cîinii în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Cangurii au murit chinuiți în propriul habitat. Unul avea piciorul rupt, iar altul avea abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre.

Ad

Exit mobile version