Home Analize Când „principiile” USR se clatină: Viceprimarul Brașovului, sub lupa justiției

Când „principiile” USR se clatină: Viceprimarul Brașovului, sub lupa justiției

0

Într-o vreme când „Fără penali în funcții publice” răsună ca un ecou pe culoarele politicii, realitatea dură creează fisuri în fundația de principii a USR. 

Cel mai proaspăt exemplu al distrugerii mirajului integrității useriste este cel al viceprimarului municipiului Brașov, Flavia Boghiu. Aceasta se află, în prezent, în centrul unei urmăriri penale instrumentată de Direcția Națională Anticorupție, pentru un prejudiciu provocat primăriei de peste 300.000 de lei și pentru obținerea unor foloase necuvenite pentru închirierea cu titlu gratuit al unui imobil.

Reacția conducerii USR, prin președintele Cătălin Drulă, a fost de a arunca în derizoriul retoricii politice intervenția procurorilor. Liderul USR i-a transformat pe edilii USR cercetați penal în victime „hărțuite zilnic de instituţii ale statului aflate sub controlul PSD şi PNL”.

Când DNA nu mai este „frecventabil” 

„Flavia Boghiu, viceprimarul USR al Braşovului, a fost chemată la DNA în urma unei plângeri făcute de viceprimarul PNL şi un dezvoltator imobiliar care voia să construiască blocuri pe dealurile Braşovului, dar a fost oprit de USR. E acelaşi rechin imobiliar care i-a transmis public Flaviei că vrea să o vadă în scaun cu rotile”, a declarat Cătălin Drulă. Liderul USR a supralicitat idea insistând că dosarul anunțat de DNA a fost „a fost clasat în primă fază”, în anul 2022.

Ce nu spune liderul USR este că acțiunea procurorilor a fost demarată când USR considera DNA o instituție „frecventabilă” deoarece, marile dosare legate de vaccinuri și cu legături puternice în USR nu apăruseră în atenția opiniei publice.

Mai mult, ce nu spune liderul USR că faptele care i se impută Flaviei Boghiu de procurori sunt obiectul unui raport și al Curții de Conturi și al unor dezvăluiri în presa locală! 

Dosarul Catacombelor din Brașov, imobil care ar fi fost închiriat gratuit, în mod ilegal, unui ONG (Amural) a fost redeschis chiar de instanță!

Un nou semn de întrebare se pune asupra promisiunilor partidului care a pledat constant pentru o administrație curată. Este o mostră de dublu standard sau o excepție de la regulă? Sau solidaritatea de partid a devenit un motiv în sânul USR pentru cei cu probleme în justiție?

Întrebări nu doar retorice, ci unele ce reflectă o invitație pentru USR să-și reevalueze poziția publică și să demonstreze, nu doar să proclame, valorile pe care le susține!

Cazurile anterioare, în care USR a cerut demisia altor membri din partide diferite aflate în situații similare, sunt acum oglinda în care trebuie să se privească. Dacă integritatea este mai mult decât un slogan, atunci este timpul pentru transparență și responsabilitate. A sosit timpul pentru asumare chiar de penali în funcții publice!

Ad

Exit mobile version