Cancelarul austriac amenință că deportarea migranților. Reacții pe pagina sa de Facebook: Sper să văd araba ca limbă principală de predare în Austria după ce ați deschis migranților cale liberă prin aderarea Croației la Schengen

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a scris pe pagina sa de Facebook că toți migranții care nu îndeplinesc condițiile legale pentru obținerea azilului vor fi deportați în țările de unde au venit.

„Pentru noi e clar: Cei care nu au șanse de azil în Austria trebuie să poată fi deportați înapoi în țara natală cât mai repede posibil. Acordurile noastre cu alte țări și măsurile luate arată clar că Austria a pus deja frână acordării de azil și este în vigoare”, a scris Nehammer pe rețeaua socială conform Ziarului Românesc din Austria.

Postarea a obținut câteva sute de reacții. ”Ai făcut foarte bine”, a comentat o urmăritoare a cancelarului. Un alt internaut a transmis: ”Sper să văd araba ca limbă principală de predare în Austria, după ce ați deschis migranților cale liberă prin aderarea Croației la spațiul Schengen”.

Amintim că pe 8 decembrie 2022, Austria a votat în Consiliul JAI împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, în timp ce Olanda s-a opus intrării Bulgariei. Croația a intrat de la 1 ianuarie 2023. Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a precizat că este o greșeală ca un spațiu care nu funcționează să fie extins. Sistemul „trebuie îmbunătățit” și apoi putem vorbi de schimbarea votului privind aderarea celor două state, a spus Karner.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare