de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Am aflat demult, dintr-o carte de specialitate, că nu e recomandat să-ți dezveți pisica de a-și face nevoile pe covor băgînd-o cu nasul în ele: s-ar putea chiar să-i placă. O situație care ar putea funcționa și în cazul campaniei furibunde declanșate zilele acestea împotriva lui Mircea Geoană, dat ca om al rușilor. Îl îngroapă sau îi sporește procentele în alegeri? Deloc exclus al doilea scenariu, după cum vom puncta mai jos.
În martie anul trecut, bubuiau acuzații fără minime probe la adresa liderului AUR, George Simion, din direcția unui site obscur, cum că ar fi un apropiat al serviciilor secrete ruse. Pe fondul vînzolelii produse, scriam:
”În anul electoral 2009, Rusia a fost, intenționat ori ba, un puternic agent electoral în România. O componentă imensă a discursului candidatului Băsescu a fost conexiunea cu Moscova și cu serviciile secrete ruse ale contracandidatului Geoană. Era vremea cînd sondajele europene dădeau românii drept cel mai entuziast popor în privința apartenenței la Occident. Vremurile s-au schimbat dramatic. Azi, euroscepticismul face ravagii în Europa, iar România e vîrf de lance. De aici întrebarea dacă nu cumva am putea asista la fenomenul invers, adică legăturile cu Rusia să ajute, nu să dăuneze candidaților de anul viitor?”.
A trecut un an și mai bine. AUR nu s-a scufundat la alegerile europarlamentare, ba chiar a ajuns în PE de mînă cu partidul SOS, o formațiune, și ea, deloc critică la adresa Rusiei, iar sondajele de acum relevă că și AUR și George Simion, ca și Șoșoacă și SOS stau bine. Unii obervatori chiar se întreabă ce s-ar întîmpla dacă Simion și Șoșoacă ar reuși o mare împăcare de ultimă oră și ar intra în alegeri împreună.
Nu prea au stat bine deloc în alegeri euro-atlantiștii de la USR, REPER sau chiar PNL, care a trebuit să fie remorcat de PSD. Iar acum, euro-atlantistul profund Nicolae Ciucă apare în sondaje pe locurile 4-5, scor cel puțin rușinos.
Din primăvara anului trecut până acum, euroscepticismul românesc – și european – a crescut la cote îngrijorătoare pentru mulți și, în paralel, românii și ungurii au ajuns printre europenii care văd rușii – în contextul războiului din Ucraina – cel mai puțin negativ.
Refugiații ucraineni, obsesia guvernanților români pentru sprijinul total și necondiționat pentru Ucraina, scandalul Bîstroe și importurile privilegiate din țara lui Zelenski, care au dus la greva fermierilor, toate acestea au înmuiat revolta românilor față de invazia rusă. Nu o spunem noi, o spun nenumărate sondaje, inclusiv realizate în UE.
Cel mai important indice, însă, relevat masiv de toate sondajele din ultimii doi ani, este teama românilor de extinderea războiului din Ucraina și venirea rușilor mai aproape de noi. Ori peste noi.
Această angoasă e cam pe locul doi după scăderea nivelului de trai și se dezvoltă pe măsură ce războiul pare să nu se mai termine.
Din acest moment, lucrurile se pot complica, electoral vorbind, pentru candidați tip ”vulturii războiului”, care vorbesc de sprijin total pentru Zelenski, de livrări de arme către ucraineni, de nevoia frîngerii lui Putin pe genunchi șamd.
Temerea că o țară vecină s-ar putea enerva pe noi la un moment dat – și oarece semne deja au apărut – face dezirabili potențiali președinți ori premieri care să manifeste deschidere și față de discuții diplomatice cu Moscova. Mai pe scurt, ”mai bine să fii prieten decît dușmanul lor” e un gînd care în mod cert se regăsește în mințile multor români.
Candidați precum Simion ori Șoșoacă e probabil că au de cîștigat și pentru absența unei atitudini belicoase față de Rusia, ca și de supunere necondiționată retoricii de război a Washingtonului democrat.
În aceste condiții, nu e clar dacă recenta campanie ”Geoană – omul rușilor” îi dăunează mai mult decît îl ajută. Românii cu viziuni euroatlantice solide rețin doar că fostul pesedist a condus NATO din postura de nr.2, în timp ce pentru cei – mulți – speriați de perspectiva războiului, s-ar putea să fie benefică existența unor relații mai vechi între Geoană și Rusia.
Și, așa cum am mai scris de cîteva ori, ele chiar există. De fapt, acesta e și motivul pentru care Geoană și Stoltenberg au ajuns la vîrful NATO și nu o spunem noi, ci a spus-o pe larg mass-media internațională la acea vreme.
Pentru că amîndoi au avut conexiuni cu Rusia în trecut, Stoltenberg fiind marxist înflăcărat în tinerețe, manifestant la proteste anti-NATO soldate cu pietre în sediul din Oslo și chiar prieten cu Putin.
După răceala produsă de invadarea Crimeei de către Putin în 2014, Occidentul a încercat o renetezire a relației cu rușii, fie și din considerente economice. Era esențial ca la vîrful NATO să nu ajungă adversari înrăiți ai unei relații cordiale cu Putin, ci invers, și asta s-a și produs. Erau vremurile adevăraților ”putiniști”, după cum relatam într-o analiză, la un moment dat.
Geoană, ca diplomat în special, s-a format într-un mediu, în anii 90-2000, în care, geopolitic, Rusia juca un rol major pentru România, deci a învățat de tînăr că o relație cordială, diplomatic vorbind, e de preferat unei ostilități țîfnoase și păguboase. Nu doar el mergea la recepțiile de la ambasada Rusiei, atît de blamate azi, ci și alte figuri majore ale diplomației și guvernelor României. Era firesc, era benefic.
Deci, da, Mircea Geoană chiar a avut conexiuni bune cu Rusia, cu Putin și chiar asta l-a propulsat la NATO, despre care unii sugerează acum că a fost o organizație suficient de proastă cîtsă nu fi aflat ce ”hram” purta Geoană la numire; evident că a știut tot.
Trăgînd linie, forțarea unei conexiuni cu nu știu ce figuri moscovite, printr-un politician liberal azi ieșit din prim-plan, s-ar putea să fie exact ingredientul necesar sporirii și nu scăderii zestrei electorale a candidatului independent.
- Advertisement -
