Campania electorală sub sloganul” Vin rușii”

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Nimeni nu și-ar fi imaginat pînă recent că o temă viu dezbătută la alegerile din acest an va fi ”Vin rușii!”, acuzație a dreptei la adresa unui lot de cel puțin patru candidați, incluzîndu-l aici – altă chestie halucinantă – pe fostul nr.2 în NATO. Dar ea s-a născut și ia amploare de la o zi la alta, fiind puternic susținută mai ales de situația explozivă din Moldova și de acuzația de blat și fraudă la vot între ”rusofili”. Scenariul începe să aducă suspect de mult cu cel din 2004, cînd în rolul Moldovei era Ucraina, iar tema fraudei la vot pe care urma să o facă partidul de guvernămînt bătuse la scor povestea drobului de sare.

PNL și USR tună, la unison, că România stă sub amenințarea intrării în sfera de influență a Rusiei pe mîna nu a unuia, ci a nu mai puțin de patru candidați. Rusofila Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursă, dar poate exercita influența la prezidențiale de pe margine. George Simion e etichetat demult drept omul rușilor, iar Marcel Ciolacu l-ar susține inclusiv prin fraudarea votului să ajungă în finală, ceea ce nu reprezintă o garanție că liderul AUR nu ar putea și cîștiga. Deci, Ciolacu face și el, voit sau nu, jocul Rusiei. În fine, Mircea Geoană a fost băgat și el în troaca moscovită, abia ieșit din funcția de nr.2 în organizația militară creată împotriva Rusiei.

Avem motive serioase să credem că scandalul va lua amploare teribilă în campania care începe mîine.

Pentru liberali în special, atacarea guvernării din poziția de partid la guvernare nu e credibilă, ba chiar riscă ridicolul. Au nevoie disperată de altceva, o temă mare care să deschidă drum acuzațiilor grandioase, gen ”România va fi deturnată de la parcursul euro-atlantic”, ”România va reintra sub pulpana Rusiei”, ”România la un pas de dictatură” șamd. ”Se încearcă foarte mult ca în turul doi să intre liderul PSD şi liderul AUR. Din păcate, e şi dorinţa Rusiei”declară candidatul Nicolae Ciucă.
Asta, plus acuzația de fraudare a votului, ar putea fi ingredientele magice pe care să mizeze o dreaptă cam în degringoladă în lupta cu adversarii politici.

Nu ar fi prima dată.
Am mai trăit povestea și în 2004, cînd PSD-ul aflat la guvernare și Adrian Năstase stăteau foarte bine în șa înaintea alegerilor, așa că dreapta PNL+PD avea nevoie de niște gloanțe de argint.

A început cu acuzațiile de fraudă la vot cu luni bune înaintea alegerilor. A continuat cu victimizarea candidatului Theodor Stolojan, ”îmbolnăvit” de la stresul produs de atacurile mîrșave ale PSD, ceea ce a dus la retragerea lui. În fine, totul a culminat cu scandalul alegerilor din Ucraina, care a dus la contestarea lor și la declanșarea mișcărilor de stradă cunoscute drept Maidanul de la Kiev.

În cartea lui document, ”Cele două Românii”, Adrian Năstase relatează derularea evenimentelor de atunci, și nu strică să le reamintim și noi:

Evenimentul care a facilitat redeschiderea subiectului fraudării alegerilor a fost «revoluția portocalie» din Ucraina.
Protestele în Ucraina au început în ziua următoare celui de-al doilea tur de scrutin, care i-a opus pe prim-ministrul­ Viktor Ianukovici şi candidatul opoziției Viktor Iuşcenko (susținut de occident n.n.). Acțiunile de protest au fost considerate legitime de opoziția ucraineană, pentru că rezultatele oficiale au fost diferite de cele ale sondajelor efectuate la ieşirea de la urne. Aceste sondaje îl dădeau învin­gător pe Iuşcenko cu 11% diferență, în timp ce rezultatele oficiale i-au conferit­ victo­ria­ lui Ianukovici cu un avans de 3%(…)

În România, posturile de televiziune au transmis imagini legate de revolta din Ucraina, între acestea remarcîndu-se Realitatea TV care a focalizat o perioadă bună de timp subiec­tul­. La nivelul percepției opiniei publice s-a indus imaginea unei corespondențe între situația din Ucraina şi cea din România: forțele «democratice» aveau culoarea oranj şi la Kiev, şi la Bucu­reşti, în timp ce «partidul-stat» era reprezentat de culoarea albastră. S-a creat astfel un climat psihologic deosebit de tensionat, dominat de spaima instabilității politice şi a revoltelor de stradă care ar fi putut determina blo­carea integrării europene a României.

La alegerile din 28 noiembrie 2004, Adrian Năstase a obținut 40,94% din voturi, iar Traian Băsescu 33,92%, în timp ce Uniunea PSD+PUR a cîş­tigat alegerile cu 36,6% față de 31,3% voturi obținute de AD.A. Se profila, astfel, victoria lui Adrian Năstase în alege­rile­ prezidențiale.

Pe acest fond a reizbucnit teza fraudării alegerilor, desfăşurarea normală a campaniei electorale pentru turul al doilea fiind bulversată de reapariția ei.

Mai întîi, în 29 noiembrie 2004, Asociația Pro Democrația (APD) a anunțat că îşi va retrage observatorii pentru turul al II-lea al alegerilor pre­ zidențiale, în semn de protest față de neregulile comise la vot şi față de slăbi­ ciunile sistemului normativ. Fără a susține că alege­rile­ au fost fraudate, declarația Asociației Pro Democrația a pregătit, voluntar sau nu, acți­unea­ lui Traian Băsescu(…)

Candidatul în alegerile prezidențiale al Alianței D.A. a cerut în 30 noiem­brie 2004, în mod oficial, anularea alegerilor şi repetarea acestora avînd în vedere «frauda masivă care a avut loc». Alianța D.A. a depus plîngere penală la Parchetul General şi la Poliție, invocînd faptul că votul din 28 noiembrie a fost alterat prin transferarea electronică a unei mari părți din vo­turile nule în contul lui Adrian Năstase şi al Uniunii Naționale PSD+PUR. Liderii Alianței PNL-PD, Călin Popescu-Tăriceanu şi Traian Băsescu, au mai solicitat: destituirea Biroului Electoral Central (BEC), ca participant la fraudă; arestarea directorului firmei, Liviu Drăgan, care a pregătit soft-ul de numărare a voturilor; supravegherea imediată a Direcției­ de Statistică şi sigilarea computerelor acesteia şi, mai ales, verificarea de către specia­lişti­ neutri a soft-urilor de calculare care au dat rezultatele alegerilor.

Traian Băsescu a ex­plicat că, în afara autobuzelor cu oameni plimbați care au votat de trei-patru ori, frauda estimată de către Alianța D.A. la aproximativ 300.000 de voturi, se adaugă fraudarea rezulta­tu­lui­ alegerilor prin soft-ul de numărare. «Domnul Drăgan trebuie să ştie că este infrac­tor»­, a adăugat prezidențiabilul Alianței(…)

Probabil că un element major care a contribuit la înfrîngerea lui Adrian Năstase a fost lansarea de către Traian Băsescu a teoriei fraudării alegerilor prin manipularea soft-ului şi prin votul multiplu. Aducînd acuzații atît de grave puterii din acel moment, Traian Băsescu a reuşit să contrabalanseze efectul psihologic creat de cîştigarea alegerilor parlamentare de către Uniunea PSD+PUR. În acele condiții (emoționale), votul electoratului din mediul urban mare a dobîndit valoarea unui act de pedeapsă împotriva candidatului unui partid perceput ca incorect şi imoral.

Succesul teoriei fraudării alegerilor a fost favorizat de faptul că PSD nu a reuşit să demonstreze într-un mod convingător că alegerile au fost corecte, iar atacurile la adresa sa nu erau juste. Raționamentul lui Traian Băsescu, cinic din punct de vedere moral, dar dovedit ca eficient politic, a fost următorul: toate efectele negative pe care le produce o declarație atît de puternică, precum cea a fraudării alegerilor şi a cererii de repetare­ a acestora, atunci cînd este dovedită ca netemeinică, vor fi estompate de timp. Ceea ce va rămîne va fi cucerirea puterii. În fața acestei realități se vor înclina atît compe­titorii­ politici interni, cît şi forțele politice externe; puterea va lua locul adevărului. Aceasta cu atît mai mult cu cît nu există nicio lege care să ducă la infirmarea rezul­tatelor­ electorale obținute prin asemenea manipulări.

Odată ales Preşedinte, Traian Băsescu a evitat să revină asupra subiectului, nedînd explicații asupra acuzelor sale (infirmate, între timp, de instanțele competente) şi neasumîndu-şi vreo răspundere. La fel au procedat şi ceilalți lideri ai AD.A. Mai mult, rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul denunțurilor privind frauda electorală şi de închidere a dosarelor au fost, printr-un fenomen încă neexplicat, ținute secrete. Despre existența lor s-a aflat oarecum accidental(…)

Teoria fraudării alegerilor, în fapt o acțiune de manipulare a electoratului, a avut relevanță­ electorală din două motive. Mai întîi, pentru că simultan avea loc la Kiev «revoluția portocalie» împotriva regimului Kucima şi a fraudării alegerilor de către candidatul pro-rus Viktor Ianukovici. Din perspectiva acuzațiilor lui Traian Băsescu situația din România părea a fi similară celei din Ucraina, ceea ce în realitate s-a dovedit a fi fals. În al doilea rînd, credi­bilitatea­ acuzațiilor lui Traian Băsescu se baza pe faptul că Ali-anța D.A. împreună cu diverşi comentatori politici sau ONG-uri au vehiculat încă de la începutul anului 2004 teza fraudării alegerilor de către PSD, pregătind, astfel, psihologic, populația spre a considera plau­zibilă­ o astfel de teză.

Acuzația de fraudare a alegerilor a fost vectorul de comuni­ care care a sinteti­zat­ cel mai bine mesajul de campanie al Alianței D.A.: «sistemul ticăloșit» re­ prezentat­ de PSD trebuie schimbat cu orice preț. Importanța acestui mesaj a fost una uriașă, dacă ținem cont de faptul că Alianța PNL-PD a mizat totul pe o carte, intrînd, astfel, într-o zonă a marilor bluff-uri politice. Este evident că fraudarea alegerilor nu a fost una reală (și chiar dacă aceasta ar fi fost, fenomenul oricum nu a atins cotele semnalate de liderii Alianței)­ și, în condi­țiile­ în care opinia publică (în special electoratul PNL și PD) ar fi refuzat să creadă acest mesaj, șansele lui Adrian Năstase ar fi crescut considerabil, se mai arată în cartea sus-pomenită.

Revenind în prezent, observăm cît de asemănătoare sunt ingredientele. În Moldova, voci grele ale societății civile îi cer azi Maiei Sandu declararea stării de urgență în justiție(?!) și luarea de măsuri pentru a se bloca victoria candidatului rusofil Alexandru Stoianoglu. Nu e clar ce ar presupune respectivele măsuri, cumva arestări? „Doamna Maia Sandu, dumneavoastră înțelegeți că ați ajuns în turul II în alegerile prezidențiale cu un candidat care a ajuns în turul II prin fraudă, prin cumpărarea voturilor? Un candidat care slujește nu numai mafiei, un candidat care este finanțat, susținut de serviciile speciale ale Federației Ruse?”, cere răspicat Marcel Andrei, președintele asociației „Lege și dreptate”.

Maia Sandu însăși a vorbit de o fraudă de 300.000 de voturi, în timp ce PNL vorbește în România de o un șmen cu 380.000 de voturi pregătit de ”rusofilii” Ciolacu și Simion. În ambele țări se vorbește de războiul hibrid al Rusiei, de dezinformare, de bani murdari aruncați în joc.

Taberele s-au stabilit, pare-se: e dreapta contra rusofililor, cu tot cu fostul șef de la NATO. Ridicolul nu are limite, pentru că scopul scuză mijloacele. Rămîne doar întrebarea-cheie: dacă nici în Moldova, nici în România nu ies lucrurile ”cum trebuie”, vom avea Maidane pe malurile Prutului ca în Ucraina lui 2004?