Home ALEGERI 2020 Cafteală în coaliție pe banii din Planul Național de Redresare și Reziliență

Cafteală în coaliție pe banii din Planul Național de Redresare și Reziliență

0

Liderii Coaliției de guvernare au viziuni diferite în privința modului în care ar trebui să se împartă banii europeni care ar urma să vină prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – peste 30 de miliarde de euro.Guvernul nu și-a respectat propria țintă stabilită în Memorandumul adoptat în ianuarie ca până la 5 martie să finalizeze Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Coaliția de guvernare a avut, luni, o ședință tensionată, în care au ieșit la iveală diferențele de viziune între PNL, USR PLUS și UDMR în legătură cu proiectele prioritare, transmite Radio Europa Liberă.

CE SUSȚINE RADIO EUROPA LIBERĂ:

Conform datelor guvernamentale, România are un buget alocat estimat de 30,4 miliarde de euro destinat instrumentului de finanțare „Mecanismul de redresare și reziliență”. 13,7 miliarde de euro sunt structurați sub formă de granturi și 16,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Termenul până la care statele membre pot transmite oficial către Comisia Europeană Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este 30 aprilie 2021.

„Banii din PNRR nu sunt fonduri europene obișnuite, au o flexibilitate extraordinară, Guvernul poate să includă ce proiecte dorește cu condiția să aibă o logică de reformă, de schimbare. Dar aceste fonduri vin cu o constrângere importantă – trebuie angajate sumele până în 2023 și trebuie terminate proiectele până în 2026. De aceea este foarte important să avem consens în Guvern și să ne concentrăm, în această lună de foc, februarie, să avem proiecte care să fie finalizate iar cine le propune își va asuma acest lucru”, afirma ministrul Fondurilor Europene în ianuarie 2021.

PNL insistă să aloce sume mari pentru primării

În cadrul discuțiilor din biroul lui Ludovic Orban de la Parlament, liderii partidelor din Coaliție nu au ajuns la un acord. Împărțirea banilor reprezintă o problemă care nu a putut să fie încă depășită. Iar totul pleacă de la diferențele de viziune privind dezvoltarea României.

Surse din Coaliția de guvernare au precizat pentru Europa Liberă că liberalii încearcă să promoveze cât mai multe proiecte locale pe agenda PNRR. Conducerea PNL l-a acuzat pe ministrul Ghinea că a tot amânat varianta finală a PNRR, deși liderii PNL din teritoriu au trimis proiectele pentru finanțare către București.

Suma pe care liberalii vor să o trimită în teritoriu este de peste 3.5 miliarde de euro, în timp ce USR a propus ca proiectele pentru autoritățile locale să nu fie mai mari de 2.2 miliarde de euro.

„Este vorba de alocările pe domenii: pe mediu, pe sănătate, pe educație, pe infrastructură de transport, pe infrastructură locale. Ele, în sine, vizează autoritățile locale pentru mai multe măsuri, nu doar PNRR pentru autoritățile locale, pentru autoritățile administrativ teritoriale”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit președintelui PNL urmează să fie alocări gestionate de ministerul Mediului pentru apă și canal, în special în localitățile de sub 2.000 de locuitori sau în localitățile care nu s-au încadrat în planurile din faza a doua a strategiei de extindere a rețelelor de apă și canalizare.

De asemenea, urmează să fie alocate resurse financiare și pentru înființarea de distribuții de gaz. Fondurile europene vor fi folosite de autoritățile locale și pe zona de educație, muncă și protecție socială.

Liberalii încearcă să compenseze astfel pierderea ministerului Dezvoltării în cadrul negocierilor pentru formarea noului Guvern. Și la bugetul pentru anul 2021, PNL a introdus o anexă care alocă 380 de milioane de lei către primării, cea mai mare parte a banilor mergând către edilii liberali.

Ministrul Ghinea s-a întâlnit marți dimineață cu ministrul Mediului pentru a discuta despre PNRR, iar de la ora 14:30 se va afla în Parlament în fața Comisiei de Politici Europene.

Planurile lui Ceaușescu, reînviate de banii europeni

Surse din Coaliție au declarat pentru Europa Liberă că PNL insistă pentru revitalizarea proiectelor pentru irigații. Printre ele, inclusiv celebrul canal Siret – Bărăgan, proiectul aprobat de Nicolae Ceaușescu în 1986. În urmă cu un deceniu, fostul premier Emil Boc a încercat să pună pe picioare proiectul cu bani din China, dar lucrurile nu s-au mișcat în direcția dorită.

Ministerul Agriculturii a anunțat anul trecut că se lucrează la cadastru cu scopul intabulării proiectului.

„După 30 de ani, lucrările la Canalul Siret-Bărăgan intră în linie dreaptă!”, scria pe Facebook ministrul Agriculturii în 2020.

În discuțiile inițiale, PNL a avansat luni o valoare de 5 miliarde de euro pentru proiectele dedicate irigațiilor, iar, în final, suma discutată era între 3 și 4 miliarde de euro.

USR-PLUS a venit cu o propunere total diferită: 1 miliard de euro pentru lucrările privind infrastructura în irigații, deoarece nu există proiecte fezabile de ordinul miliardelor de euro.

ONG-urile, mărul discordiei în Coaliției

Ministrul Ghinea a prezenta, luni, în ședința Coaliției și varianta ca instituțiile neguvernamentale să poată beneficia de sume prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea avansată de USR-PLUS a fost de peste 100 de milioane de euro, mai ales în domeniul proiectelor sociale.

Surse din Coaliție au declarat pentru Europa Liberă că PNL nu a avut ceva de obiectat în cadrul ședinței, dar nu sunt de acord cu propunerea ministrului Fondurilor Europene.

Există o propunere de a finanța și activitatea ONG-urilor. Trebuie mai serios fundamentată, prezentate amănunte pe ce tipuri de activități urmează să fie accesibile aceste forme de finanțare”, a recunoscut Ludovic Orban.

Liberalii susțin că au fost luați prin surprindere de propunerea colegilor de Coaliție.

Ad

Exit mobile version