Câciu: Sunt în jur de 900 de consilieri, pe întreg aparatul, deci practic înjumătăţirea lor va fi de 450

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a declarat vineri că reducerea numărului de consilieri din ministere a rămas în Ordonanţa care prevede reducerea cheltuielilor bugetare. El a arătat că sunt în jur de 900 de consilieri, pe întreg aparatul, deci practic înjumătăţirea lor va fi de 450 de persoane.

Ministrul Finanţelor a anunţat că reducerea numărului de consilieri din ministere a rămas în Ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare.

”Sunt în jur de 900 pe întreg aparatul, deci practic înjumătăţirea lor, vorbim de administraţia centrală, va fi de 450. Acun, depinde şi de posturile ocupate, pentru că nu toate posturile sunt ocupate, am discutat doar aritmetic, modificarea actuală faţă de ceea ce prevedea legea iniţială.

Ministrul a precizat că el are şase consilieri. Întrebat câţi vor fi daţi afară, ministrul a precizat: ”Avem o discuţie şi o analiză, criteriile sunt şi unele de performanţă, am totuşi o vechime în zona aceasta de demnitate publică ..dar va fi o discuţie, până la urmă sunt consilieri personali şi aici nu cred că ar trebui să se supere nimeni. E o discuţie bazată pe elemente şi de performanţă şi de loialitate, de încredere, de profesionalism”.

Despre informaţiile potrivit cărora sunt instituţii care au început să facă achiziţii, ministrul Finanţelor a arătat că acest lcuru arată că ”era necesară Ordonanţa. ”Eu cred că o mai bună chibzuinţă în cheltuirea banilor dvs este necesară. Eu consider că nu asta rezolvă problemele de eficienţă în actul de guvernare”, a spus Câciu, despre achiziţia de telefoane performante la unele ministere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare