spot_img
5.8 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăAnalizeBușoi: Mi se pare chiar comic că Nicușor Dan îşi pune problema...

Bușoi: Mi se pare chiar comic că Nicușor Dan îşi pune problema unui al doilea mandat

-

Susţinerea pe care i-a acordat-o PNL, acum doi ani, lui Nicuşor Dan pentru a ajunge primar general al Capitalei este puţin probabil să fie replicată la următoarele alegeri locale, care urmează să fie organizate, conform legii, în 2024, a declarat, la GÂNDUL EXCLUSIV, Cristian Buşoi, vicepreşedinte şi europarlamentar al formaţiunii.

- Reclama -

„Cred că va fi extrem de puţin probabil ca, la următoarele alegeri, Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea PNL”, spune Cristian Buşoi, care este de 26 de ani membru al partidului şi de aproximativ 15 ani reprezentant al României în Parlamentul European.

- Advertisement -

Cristian Buşoi a afirmat că va cere, în interiorul PNL, ca partidul să nu mai susţină abordarea actualului primar general, care a dezamăgit o mare parte dintre alegători.

Potrivit lui Cristian Buşoi, candidatura lui Nicuşor Dan, susţinută de formaţiunile de dreapta, a fost soluţia venită în ultimul moment, impusă de fostul lider PNL, Ludovic Orban, iar aceasta a adus la acea vreme, în toamna anului 2020, un succes de etapă: administraţia PSD a dispărut de la nivelul municipiului Bucureşti, prin plecarea Gabrielei Firea, şi a unor primari de sectoare.

- Advertisement -

„Dar, din păcate pentru foarte mulţi care şi-au pus speranţa în primarul actual al Bucureştiului, din păcate pentru ei şi din păcate pentru noi, cei care i-am oferit o susţinere politică la acel moment, aceste aşteptări nu au fost împlinite prin prestaţia actualului primar şi a echipei pe care şi-a construit-o la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti”, a declarat Cristian Buşoi, conform gandul.ro.

Întrebat dacă Nicuşor Dan va primi sau nu în continuare sprijinul liberalilor pentru conducerea PMB, Cristian Buşoi a apreciat că este ”extrem de puţin probabil”.

„Eu cred că va fi extrem de puţin probabil ca, la următoarele alegeri, Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea Partidului Naţional Liberal şi cred că acestă delimitare va trebui făcută mult mai repede. Mai cred că PNL ar trebui să îşi găsească mai repede una sau mai multe soluţii, un lider care să înceapă deja să construiască o candidatură în numele PNL pentru alegerile din 2024, pentru că putem găsi soluţii foarte bune în interiorul PNL şi să încerce, pentru perioada următoare, să-l convingă, cu toate motivele şi inclusiv cu voturile pe care le acordă în Consiliul General, pe actualul primar să îşi revizuiască urgent atitudinea, pentru că, în acest fel, Bucureştiul rămâne blocat”, a spus Cristian Buşoi.

El a subliniat că blocajul nu este numai la capitolul dezvoltări de locuinţe, de birouri, de clădiri – investiţii private, ci e vorba chiar şi de proiecte publice, respectiv cele de infrastructură – drumuri, străzi, investiţii publice.

„Din punctul meu de vedere – şi o spun tare şi apăsat, situaţia aceasta în care Bucureştiul rămâne blocat în perioada următoare, din punctul de vedere al dezvoltării sale urbanistice, nu este de acceptat şi voi cere în interiorul PNL să nu mai susţinem această abordare a actualului primarul general. Iar în ceea ce priveşte candidatura (a lui Nicuşor Dan la Primăria Municipiului Bucureşti – n.r.) evident, din punctul meu de vedere, ea nu poate fi luată în calcul. Mi se pare destul de comic să văd că actualul primar general îşi pune problema unui al doilea mandat”, a afirmat Cristian Buşoi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img