spot_img
4 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăAnalizeBurleanu pupă UEFA: Decizia de sancționare e corectă

Burleanu pupă UEFA: Decizia de sancționare e corectă

-

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, sâmbătă seara, că sancţiunea UEFA, de disputare de către prima reprezentativă a unui meci pe teren propriu cu porţile închise ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la partida cu Kosovo, este dură dar totodată corectă.

- Reclama -

„Decizia este dură, dar corectă totodată. Când spun dură, mă refer la faptul că în mod sigur jucătorilor noştri le va lipsi susţinerea suporterilor şi e păcat că ei nu vor putea să beneficieze de acest lucru mai ales pe teren propriu. Iar când spun că decizia e corectă mă refer la faptul că eram recidivişti şi au fost mult mai multe capete de acuzare împotriva noastră. Iar comisiile UEFA nu fac nicio distincţie între 400 şi peste 30.000 de suporteri care au susţinut într-un mod extraordinar echipa naţională. La patru ani distanţă de un alt meci fără spectatori, cel cu Norvegia, acum suntem puşi în situaţia de a apela la sprijinul copiilor pentru a ne preda nouă, tuturor, o lecţie în ceea ce priveşte susţinerea echipei naţionale. Aşa cum au făcut-o acum patru ani sunt sigur că o vor face şi în meciul cu Andorra”, a menţionat preşedintele.

- Advertisement -

Acesta a subliniat însă că jucătorii naţionalei României au avut la rândul lor parte de un tratament nepotrivit la meciul din deplasare cu Kosovo. „Trebuie să recunoaştem că şi noi am avut parte de un tratament total nepotrivit în Kosovo pentru ceea ce ne dorim să promovăm pe un teren de fotbal. Şi la fel putem să evidenţiem că jucătorii kosovari au intrat pe teren la meciul de la Bucureşti provocându-i pe suporteri. Ca şi cum ar fi încercat să determine ca meciul să nu se termine pe teren. Iar Kosovo fie a avut deja sancţiuni după meciul direct de la Prishtina, fie urmează să aibă sancţiuni după partida de la Bucureşti”, a mai spus Burleanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img