Bulgaria trebuie să plătească pentru arestarea ilegală a fostului premier Boiko Borisov cerută de Kovesi

Ordinul de arestare a liderului GERB, fostul premier bulgar, Boiko Borisov, a fost declarat ilegal definitiv de către instanţă, potrivit unei decizii a Tribunalului Administrativ al oraşului Sofia.

Pe 17 martie, Boiko Borisov, fostul ministru al finanţelor, Vladislav Goranov, şi consilierul de presă al GERB, Sevdelina Arnaudova, au fost reţinuţi şi eliberaţi a doua zi, fără a fi acuzaţi. Cei trei au fost reţinuţi, după ce afaceristul bulgar Vasil Bojkov, care a fugit în Dubai, a susţinut că a fost victima unui şantaj. Potrivit completului de judecată, măsura administrativă coercitivă aplicată de reţinere pentru 24 de ore „este neîntemeiată de fapt şi neconformă cu scopul legii”. Ordinul de arestare nu precizează „faptele săvârşite, care au justificat necesitatea aplicării măsurii administrative coercitive”. Direcţia de Poliţie a Capitalei din Ministerul bulgar de Interne trebuie să plătească fostului premier bulgar cheltuieli de judecată în valoare de 480 de leva (circa 240 de euro).

Fostul prim-ministru de la Sofia Boiko Borissov a fost reținut si arestat în martie sub acuzația de abuz de fonduri europene.

Arestările au avut loc în cadrul unei acțiuni a poliției în legătură cu investigațiile Procuraturii Europene condusă de Laura Codruța Kovesi după cum a anunțat Ministerul de Interne de la Sofia. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare