Bulgaria redeschide cluburile de noapte după ce le-a închis acum 3 zile: Discotecile, cabaretele şi barurile vor putea primi clienţi în limita de o persoană pe metru pătrat

Cluburile de noapte se vor redeschide luni în Bulgaria, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, în pofida unei recrudescenţe a epidemiei COVID-19 şi a faptului că acestea fuseseră închise din nou în urmă cu trei zile, transmite AFP conform Agerpres.

Discotecile, cabaretele şi barurile vor putea primi clienţi în limita de o persoană pe metru pătrat, conform unui ordin guvernamental.

Spaţiile închise şi anexele lor în aer liber au fost închise la debutul epidemiei, apoi redeschise treptat, înainte de a fi din nou închise joi.

Bulgaria se confruntă însă acum cu o înmulţire a cazurilor de infectare, raportând vineri un număr record de 300 de noi contagieri, faţă de 30 la începutul lunii iunie.

Duminică, Ministerul Sănătăţii a mai anunţat ridicarea limitei de 30 de persoane participante la o nuntă sau un botez, cu condiţia ca invitaţii să respecte măsurile sanitare oficiale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare