Home Analize Bulgaria dorește reluarea proiectului South Stream

Bulgaria dorește reluarea proiectului South Stream

0

„Bulgaria dorește reluarea proiectului South Stream”, a declarat directorul general al Fondului rus pentru Dezvoltare Energetică, Andrei Listovskii. „În această iarnă, Rusia a lăsat să se înţeleagă faptul că tranzitul de gaz prin Ucraina poate fi încheiat după expirarea contractului. În acest sens, Europa de Sud, în special Bulgaria, dorește să se asigure pe plan energetic și să devină țară de tranzit. Este vorba despre reluarea South Stream”, a declarat acesta pentru agenția Regnum.

Listovskii a reamintit şi afirmaţiile lui Vladimir Putin, care a declarat săptămâna trecută că Rusia este pregătită să reia lucrările la proiect, însă cu garanții clare că banii pe care îi va investi nu se vor pierde din nou, așa cum s-a întâmplat atunci când Bulgaria a abandonat în mod neașteptat construcția conductei. „Atunci Moscova începuse deja să construiască traseele pentru conducte spre Marea Neagră, cumpărase conductele şi a suferit pierderi uriașe”, a explicat expertul.

Andrei Listovskii a remarcat că este logic ca ţările din Europa de Est să  dorească să atragă o parte a tranzitului de gaz către sine din cauza posibilului abandon al traseului de către Ucraina. Acest lucru va însemna locuri de muncă și taxe de tranzit, nu numai creșterea securității aprovizionării cu gaze naturale. De aceea, Rusia este gata să pună din nou lucrurile în mișcare referitor la South Stream. Dar, de data aceasta, ea vrea garanții ferme că banii nu vor fi aruncaţi în vânt și că totul va fi convenit în prealabil. „Această poziție este foarte rațională, fezabilă economic și justificată politic”, a precizat  directorul general al Fondului rus pentru Dezvoltare Energetică. În paralel, la forumul de afaceri desfăşurat la Varna, reprezentantul comercial al Rusiei în Bulgaria, Igor Ilinghin, a declarat că South Stream poate fi realizat, chiar dacă în prezent a fost oprit. Acesta a adăugat că şi printre investitorii ruşi se remarcă un mare interes şi faţă de alte proiecte din regiune, în special în portul Varna. „Acest port, datorită poziţionării sale favorabile, aduce venituri bune”, a remarcat Ilinghin

Ad

Exit mobile version