Home Analize Bulgaria anunță creșterea cu 40% a numărului turiștilor români de Paște

Bulgaria anunță creșterea cu 40% a numărului turiștilor români de Paște

0

„Ne aşteptăm la o creştere de până la 40% a numărului de turişti români în Bulgaria, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. De asemenea, este aşteptată o creştere de până la 20% a fluxului de turişti din Macedonia şi Grecia, comparativ cu anul trecut”, a declarat ministrul bulgar interimar al turismului, Stela Baltova.

„Avem asigurări din partea ministrului de interne că organizarea la frontieră este foarte bună, foarte responsabilă. Sper că autoritățile elene vor proceda în același fel faţă de turiști”, a adăugat Baltova, referindu-se la posibilele coloane de autovehicule de la punctele de trecere a frontierei. „În această săptămână, călătoriile vor fi efectuate nu numai pe cale rutieră, principalele fluxuri turistice vor trece prin aeroporturi. Ne așteptăm la o creștere medie de 22% la sosirile pe cele patru aeroporturi. În cifre, aceasta înseamnă că circa 85-90.000 de persoane sunt așteptate să sosească în aeroporturi”, a mai spus ministrul interimar al turismului din Bulgaria.

Ad

Exit mobile version