Buletinele de vot la Ambasada Moldovei la Bucureşti s-au epuizat: Se mai poate vota doar la Consulat unde mai sunt 800 de buletine de vot, alte buletine nu SE VOR ADUCE

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a anunţat închiderea secţiei de votare din ambasadă deoarece cele 3.000 de buletine de vot s-au terminat, el îndemnându-i pe votanţi să se îndrepte spre secţia amenajată la consulat.

”În 2014 la alegerile parlamentare au participat 1.800, dacă nu greşesc, aici la secţia de la ambasadă. Deci, în dependenţă de aceasta s-a luat decizia de a ne acorda 3.000 buletine de vot”, a declarat ambasadorul Mihai Gribincea, întrebat fiind de numărul buletinelor alocate celor două secţii de votare din Bucureşti.

El a precziat că s-a discutat şi la Comisia Electorală Centrală şi la Ministerul de Externe din Republica Moldova, adăugând că  ”în ziua alegerilor nu se poate face nimic din păcate”.

Ambasadorul a menţionat că ar mai fi disponibile, din informaţiile pe care le are, buletine de vot la secţia de la consulat.

”Deci la consulat sunt sigur că mai sunt, cel puţin 800 mai trebuie să mai fie pentru că la ora 18 mai erau 1000 de buletine disponibile. Îi anunţăm de pe acum şi le propunem să ne mişcăm cu toţii spre secţia consulară. Noi am trimis la Chişinău solicitări pentru suplimentarea buletinelor de vot”, a declarat Gribincea, precizând că cele trei solicitări făcute anterior au fost respinse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare