Lansarea cursei Ningbo-Budapesta a companiei aeriene Shanghai Airlines are o importanţă mai mare decât de obicei, din cauza războiului din ţara vecină – a declarat Tamás Menczer, secretar de stat pentru relaţii bilaterale în cadrul ministerului ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, cu ocazia ceremoniei de lansare a cursei, care a avut loc luni pe Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc.
Secretarul de stat a reamintit: în vecinătatea Ungariei se desfăşoară de 15 luni un război devastator, din nefericire, iar în lumea transatlantică adepţii războiului sunt majoritari, deşi se observa că, la nivel global, majoritatea este de partea păcii, aşa cum şi guvernul ungar se numără printre cei care doresc pacea.
El a adăugat: China are un rol imens de jucat în amplificarea vocii partizanilor păcii. China doreşte de asemenea pacea, iar Ungaria susţine planul de pace chinezesc privind războiul din Ucraina.
Politicianul a precizat: cabinetul nu doreşte ca Uniunea Europeană şi NATO să devină un bloc anti-China. În loc de concurenţă sistemică, guvernul ungar susţine cooperarea strategică cu China, iar în loc de construirea de blocuri susţine conectivitatea – a explicat.
Tamás Menczer a subliniat că Ungaria este mândră de faptul că relaţiile ungaro-chineze au ajuns la cel mai înalt nivel în 2017, la nivelul parteneriatului strategic global. În prezent, Ungaria este destinaţia numărul 1 pentru investitorii chinezi în Europa Centrală şi de Est, investiţiile chinezeşti în Ungaria totalizând 8 miliarde de dolari, în condiţiile în care cele mai multe investiţii au sosit în Ungaria din China, atât în 2020, cât şi în 2023.
Potrivit informaţiilor secretarului de stat, Shanghai Airlines va opera două zboruri pe săptămână între Ningbo şi Budapesta, astfel Budapesta va avea zboruri directe spre patru oraşe importante din China – Beijing, Chongqing, Shanghai şi Ningbo -, iar începând din luna iulie, 10 zboruri de pasageri pe săptămână vor face legătura între Budapesta şi China. În acest fel se va ajunge de recordul regional de dinainte de Covid, de 13 zboruri pe săptămână – a adăugat el.